Am incheiat sezonul competitional pentru 2011 cu Crosul 15 Noiembrie, tinut in data de 12 noiembrie. Am alergat cu Laurentiu, un coleg de plantatie si ne-am simtit asa de bine incat a prins si el microbul alergarii si a zis ca pe viitor vrea sa alerge un maraton.
Impreuna cu Marius, am alcatuit un plan de antrenamente pentru sfarsitul acestui an si inceputul anului viitor. Planul acesta ar trebui sa corecteze greselile de antrenament de pana acum si sa imbunatateasca ce a fost bun. Ideea este ca, pentru anul viitor vrem mai multe podiumuri decat pana acum. O noutate fata de planul de antrenament de pana acum este introducerea unei alergari lungi in fiecare saptamana, care are rolul de a ne da o rezistenta mai mare decat am reusit sa acumulam pana acum.
Saptamana trecuta, in timp de alergam pe pista de alergare a Liceului Sportiv, Liviu mi-a propus ca in weekend, sambata, sa alergam pana in Poiana Brasov pe sosea, daca este vreme buna. Pe moment, nu am dat prea mare importanta ideei, dar sambata dimineata mi-am adus aminte si l-am contactat pe Liviu. A raspuns ca nu poate, pentru ca au aparut niste treburi, asa ca m-am hotarat sa alerg singur.
Am parcat sub Tampa, ca de obicei, mi-am luat papucii de alergat rupti in picioare, si am plecat spre Livada Postei pe la turnurile vechii cetati. De acolo am inceput urcarea. Nu m-am grabit pentru ca am vrut ca sa-mi mentin pulsul in zona aerobica, lucru destul de greu din cauza urcusului. La un moment dat, mi-a venit o idee, sa pun buff-ul peste gura ca sa nu inspir aer rece in cantitate mare. Prima impresie a fost ca imi restrictioneaza respiratia, dar am constatat ca pulsul scade. Buff-ul de pe gura ma forta ca sa inspir pe nas si sa expir pe gura. Din cauza buff-ului, debitul de aer expirat era mai mic, expiratia facandu-se mai lent, tinand pulsul la valori mai mici. Astfel am putut sa cresc viteza si sa tin pulsul in zona aerobica.
Am ajuns in Poiana Brasov si m-am oprit pentru 2 minute la tasnitoarea de langa parcare, m-am intins putin si am pornit inapoispre Brasov. Intoarcerea a fost mult mai usoara pentru ca a fost in coborare, permitandu-mi sa am o viteza medie mai mare decat la urcare. Pana in Livada Postei a fost usor si frumos, dar de acolo, pana sub Tampa, la masina, a fost greu. Poate, pentru ca stiam ca e ultima portiune.
A fost o alergare frumoasa pe care vreau sa o mai repet. Nu cred ca voi face aceasta ruta, dupa venirea zapezii, din cauza traficului intens spre statiune, dar voi gasi alt traseu. Poate voi face, din nou, alergarea in jurul Lempesului.
Am facut si cateva poze cu telefonul:
Frumos traseu, desi cam greu din punctul meu de vedere pentru un antrenament de long run, diferenta aia de nivel cred ca e criminala.
RăspundețiȘtergereEu sunt in cautare pentru la anul de niste poteci destul de line pentru long run-uri de duminica, poate facem iesiri impreuna la anul.
Acum deja a venit frigul, ma invart prin parc. :)
Ai avut curaj, nu gluma, dar mai ales rezistenta...nu stiu cum ai reusit dar te felicit...:)
RăspundețiȘtergereDistanta aceasta, pentru cineva obisnuit cu maratoanele, nu inseamna mare lucru, insa, pentru mine, care sunt un novice in sportul acesta, este un pas important in antrenamentul pentru ceva mai lung. E greu, dar e frumos.
RăspundețiȘtergere