Translate

miercuri, 23 iunie 2010

hhhM-M-M

Sambata, 19 iunie s-a desfasurat a sasea editie a Maratonului Medieval Medias. A fost a treia mea participare la acest maraton si cu parere de rau pot spune ca a fost cea mai dezamagitoare. Cred ca asta este motivul pentru care am amanat pana acum sa scriu despre el.

Despre concurs... 
A fost un maraton frumos, ca in fiecare an. Diferenta de nivel a fost relativ mica facand ca dificultatea sa fie data de viteza medie stabilita de fiecare participant. Organizarea a fost exemplara aratand ca MMM este etalonul maratoanelor din Romania. Totusi, anul acesta lucrurile nu au mers asa de bine ca in anii precedenti datorita unui motiv perfect natural, noroi si furtuna. In saptamana dinaintea concursului a plouat tare aproape in fiecare zi facand ca pamantul sa musteasca de apa. Acest lucru a fost semnalat de catre organizatori pe sit, dar nu a descurajat participantii, acestia ocupand absolut toate locurile disponibile la linia de start. Startul a fost dat pe soare iar pentru multi dintre participanti finish-ul a fost pe furtuna. Dupa aproximativ 4 ore jumatate de la start s-a pornit o furtuna naprasnica cu grindina, vanturi puternice si o ploaie extrem de deasa. Cei prinsi pe traseu au suferit crunt dar au luptat eroic si au invins.

Despre experienta mea...
Intre maratonul de la Sfantu Gheorghe si acesta am descoperit motivul pentru care nu reusesc sa ma ridic la inaltimea propriilor asteptari la maratoane. O sa scriu candva si despre asta. Asa ca, aveam strategia pregatita pentru MMM. Stiam ca nu o sa fiu multumit de prestatia mea, dar voiam sa testez teoria descoperita cu ceva vreme in urma.
Am pornit cu Calin chiar din coada plutonului spunandu-ne ca mergem sa ne simtim bine, la fel ca anul trecut. Am incercat sa avansam cat de cat pe sosea ca sa avem un avans la prima urcare pe off-road care stiam ca nu e foarte domestica. Noroiul a fost mai pacatos decat ne asteptam, dar am ramas optimisti. Rotile au inceput sa se incarce in asa hal incat nu se mai invarteau fortandu-ne sa ne taram bicicletele dupa noi. Am incercat sa curatam, dar in cel mult 10 metrii noroiul era la fel de mare. Am ajuns la o zona cu iarba unde ne-am curatat putin bicicletele ca sa putem urca in continuare pe ele. Am petrecut cateva minute cu batul in mana si ne-am urcat ca sa dam cateva pedale si sa coboram din nou pentru ca am intrat iar in noroi. Calin ma incuraja din spate asa cum face el de fiecare data. La un moment dat am observat ca nu mai e langa mine Calin. L-am asteptat cateva minute si m-am intors putin sa vad daca e ok. Cand a ajuns langa mine mi-a spus ca el nu ma poate continua in situatia respectiva si ca mai bine se intoarce. L-am inteles perfect si i-am multumit ca a pedalat alaturi de mine. M-am urcat pe bicicleta si, hotarat sa inving noroiul, am plecat cu un ritm alert, dar nu nebunesc ca la celelalte concursuri. Usor, usor am depasit ciclisti din fata mea. La fiecare punct de alimentare m-am oprit, mi-am umplut bidonul, am baut, am mancat si m-am incurajat ca sa pot lupta in continuare. Noroiul a devenit din ce in ce mai domestic asa ca zonele de push-bike au fost din ce in ce mai scurte. Temperatura de afara a inceput sa creasca uscand noroiul de pe bicicleta, cimentandu-l in zonele cheie, la rotitele de la schimbator spre exemplu. Vitezele au inceput sa-mi joace feste, mai ales pe placa mica, lantul adunandu-se in partea de jos a angrenajului blocand orice pedala pana in momentul in care se inversa cateva grade directia de rotatie. Am cazut de cateva ori pe urcare din aceasta cauza si am incercat sa curat schimbatorul dar nu am prea reusit asa ca am decis sa rulez pe placa mijlocie pentru ca nu parea sa faca figuri prea mari. Am inceput sa obosesc mai mult decat mi-as fi dorit cu toate ca pastram un ritm nu foarte alert. Cu tot cu strategia mea bateriile erau pe terminate. Mai aveam cam 20 de kilometrii pana la finish, zona ce cuprindea ceva coborare, sosea si urcarea monstru de la finalul concursului. Cerul era brazdat de fulgere puternice. Datorita oboselii, problemelor tehnice si frica de furtuna am decis ca e de ajuns si ca e mai sanatos ca sa ma intorc si sa-i demonstrez Iuliei ca sunt in stare sa fac si lucruri destepte si nu doar nebunesti.
Soseaua pana in Blajel a fost frumoasa fiind in mare parte in coborare, dandu-mi ocazia sa ma odihnesc putin. In Blajel a inceput ploaia, grindina si s-au ridicat toti dracii ca apoi sa cada pe pamant ca sa incerce sa ma doboare. Pielea imi era in agonie din cauza grindinei care era asemenea unor vulturi ce ciugulesc din lesuri. Nu stiam cum sa imi tin capul ca sa nu imi intre apa in ochi si sa vad macar la un metru in fata ochilor. Si pentru ca lucrurile erau prea simple, a inceput o urcare interminabila. Macar am uitat de durerea musculara si am tras cat de tare am putut ca sa termin. Cand am ajuns in varf m-am simtit eliberat si am zambit dupa care am inceput coborarea. Apa curgea siroaie pe drum, crengile zburau in jurul meu si ploaia in biciuia pielea. A inceput sa ma cuprinda frigul in asa hal ca imi tremurau buzele necontrolat, mainile s-au invinetit si mi-a scazut pulsul pana pe la 60 cu toate ca incercam sa pedalez doar ca sa imi tin sangele in miscare. Orasul parca devenise Venetia din cauza ploii. Masini oprite in apa ce depasea jumate de metru, pietoni catarati pe ce gaseau mai inalt si un ciclist nebun pe o hidrobicicleta de uscat se indrepta spre linia de finish ca sa termine concursul prin abandon. La finish am fost intampinat cu aplauze si clopotit cu o talanga trezindu-ma. Am predat cipul si m-am dus la masina ca sa ma schimb si sa incerc sa ma incalzesc.

Concluzie...
Teoria mea functioneaza, dar trebuie finisata si adusa in parametrii realizabili. Nu sunt un supraom asa cum as vrea sa fiu. Sunt un inginer care, in timpul liber, pedaleaza de placere si ca sa se mentina in forma.
Anul viitor va fi mai bine, sunt sigur. O sa-mi pun in practica teoria si o ma apropii din nou de rezultatul de la Resita din 2007. 

Fiecare sut in fund e un pas inainte.

Poze si o altfel de istorisire gasiti la Mihai pe blog: http://mountain-bike-brasov.blogspot.com/
Multumesc Iuliei ca a fost alaturi de mine cu toate ca am enervat-o, lui Mihai si amicilor lui pentru companie, lui Calin pentru incurajari si Casco-Helme pentru casca oferita (anul viitor poate o si merit).

miercuri, 9 iunie 2010

Sfantu' si balauru'

Weekendul ce tocmai a trecut (6 iunie 2010) am aflat metoda prin care Sfantu' Gheorghe a infrant balaurul si anume catarandu-se cu bicicleta pe el, strivindu-l. Asa arata logo-ul maratonului MTB organizat in Sfantu Gheorghe.
Impreuna cu Mihai Siman, Dana si Julie am plecat la ora 8 din Brasov cu destinatia Sfantu Gheorghe unde urma sa participam la un scurt maraton MTB prin imprejurimile orasului. Inca de cum am intrat in oras am fost impresionati. Cand am ajuns aproape de centru am dat de o masina de politie care veghea intrarea pe o strada inchisa cu banda. Politistul ne-a zambit si ne-a dat banda la o parte si ne-a spus sa facem stanga ca sa parcam. In parcare intalnim 2 politisti cu tricouri galbene, casti rosii si biciclete albe. Acestia ne-au indrumat catre un loc de parcare si au plecat zambind ca sa-i ajute pe ceilalti ce veneau in urma noastra.

Inscrierea a mers repede pentru ca am ajuns devreme. Ni s-a  comunicat in vreo 3-4 randuri ca este si o tombola pe gunoaie, adica pe ambalajele produselor folosite in timpul concursului. Ca sa previna aruncarea ambalajelor pe traseu, organizatorii au hotarat ca sa faca o tombola in care biletul era chiar gunoiul. Fiecare participant avea dreptul ca sa puna numarul de concurs pe 5 ambalaje, care, dupa folosire, sa fie introduse intr-o urna din care aveau sa fie extrase la finalul concursului si schimbate cu premii in valoare totala de 3000 RON. Aceasta mi s-a parut o idee excelenta. Concurentii aveau o motivatie ca sa nu-si arunce ambalajele gelurilor si batoanelor peste tot prin padure.

Ne-am aliniat la start in spatele unei masini ce avea sa ne conduca pana la iesirea din oras. Inca un lucru ce m-a impresionat a fost faptul ca masina a mers cu o viteza de cel mult 25 km/h, permitand fiecaruia sa se incalzeasca. La maratonul de la Targu Secuiesc de anul trecut masina mergea cu mai mult de 40 km/h provocand un start nebun, o lupta crancena pentru fiecare metru de sosea. A fost un start extrem de civilizat. Toata soseaua am stat in spatele rivalului meu nedeclarat, cu ganduri necurate, dar nici chiar murdare.

La intrarea pe offroad am fost intampinati de un parau prin care am trecut la viteza maxima si am inceput urcarea prin padure. Ritmul era unul extrem de alert. Toata lumea din fata era pe placa mijlocie si pinionul 3 sau 4. Inca vedeam fundul adversarului meu care lupta si el din greu, dar parca avea mai mult spor ca mine.
 Incet, incet, ne-am aliniat unul in spatele celuilalt pe catarare si ne intreceam in gafait pe langa pedalat.




La un moment dat vad ca am pierdut marcajul si ne indreptam la nimereala ca sa vedem unde iesim. Intram pe o coborare foarte abrupta si ne intalnim cu restul plutonului care mergea pe o poteca ce venea drept din partea dreapta. Cine stie cat ne-am abatut de la drum. Continuam prin padure, ba in sus, ba in jos si iesim la marginea padurii pe un deal. Acolo am simtit ca imi revin puterile si am urcat pe placa mare si am inceput depasirile. a urmat o coborare in viteza pe o poteca ce abia se vedea prin iarba si am intrat din nou in padure, direct la push-bike. Crunt...


Push-bike-ul a fost crunt. Pe acele portiuni am fost depasit de multi concurenti. Chiar simteam ca nu ma mai duc picioarele. Si de fiecare data cand reuseam sa ma urc pe bicicleta era o placere inimaginabila, dar parca nu reuseam sa accelerez.

Noroiul devenea din ce in ce mai prezent si ma forta sa imi aleg cu grija trasele pentru a nu ma inpotmoli. Cu toate astea am reusit sa ma rastorn in noroi din cauza ca roata fata nu a vrut sa se urneasca dintr-o balta plina de noroi. Totusi, cand a inceput coborarea am fost in elementul meu si am fortat cat de mult s-a putut. Dar parca nu mergeam suficient de tare. Indiferent de cum era poteca, nu am reusit sa trec de 38 km/h. Poate din lipsa antrenamentului sau poate din cauza franei fata care nu revenea in pozitia neutra. Maneta era moarta inca de la start, dar acolo placutele functionau corespunzator. Dupa fiecare franare auzeam cum placutele frecau de disc, dandu-si treptat drumul. Detalii...

Am iesit la un drum forestier pietruit ce serpuia prin padure si am ajuns intr-o zona de mici a orasului. Cred ca oamenii aia sunt asa de obisnuiti cu ciclistii in zona aia ca nici nu m-au bagat in seama. Am intalnit doar un fotograf ce poza nebunii pe doua roti si un punct de control care ma indruma spre 3 posibile directii. Eu am ales-o pe cea ce era in usoara coborare pentru ca nu mai aveam chef de urcare.


Se pare ca am ales calea cea buna pentru ca am iesit la soseaua pe care am rulat in spatele masinii la start. De acolo directia finish cu o medie de 35 km/h. Ma simteam ca renascut. Parca nici nu faceam efort, asa de usor mi se parea. Pana la finish am intrecut un concurent de la tura scurta si am trecut linia de sosire cu zambetul pe buze. Juliemi-a facut poze, iar Mihai si Dana ma asteptau la umbra.


Mi-am luat diploma, tricoul, am mancat un hot-dog super oferit de organizatori, am spalat bicicleta, am castigat la tombola o pompa si un far si am plecat spre Brasov suparati ca a doua zi urma sa mergem la servici.


Alte poze de la concurs puteti vedea la Mihai pe blog: http://mountain-bike-brasov.blogspot.com/2010/06/saint-george-mtb-maraton.html, la organizatori - http://picasaweb.google.com/koboldjanos si pe unde mai gasiti.


Vreau sa multumesc Iuliei pentru ca este alaturi de mine si ca ma sustine in tot ce fac, lui Mihai si Danei pentru calatoria cu masina si compania placuta si Casco-Helme pentru sustinere.

Urmeaza MMM...

Daca sunteti interesati de clasarea mea intrati la Mihai pe blog ca a scris el si nu vreau sa ma repet :)