Translate

marți, 27 iulie 2010

Pedaland pe Trans


Un vis de-al meu de vreo 6-7 ani a fost sa urc Transfagarasanul pe bicicleta. Imi aduc aminte ca Mae imi tot spunea cat de fain este, ca el l-a urcat de cateva ori. Imi mai spunea ca doar ciclistii adevarati pot sa-l urce si ca nu te poti numi ciclist pana nu ai in palmares Transfagarasanul. Asa ca vedeam acest drum ca pe un ritual de trecere in randul "oamenilor seriosi".
Mi-am planificat o sambata pentru a urca si l-am contactat si pe Mihai ca sa-i propun sa ma insoteasca. A zis ca ar fi interesat. Curand dupa aceasta am plecat in concediu, tot in Fagaras, dar cu cortul (vezi postul "Dulce-acrisor"). 
Dupa ce m-am intors am aflat ca Mihai a organizat si el o excursie pe Trans in aceeasi zi, asa ca aveam companie mai mare.
Ne-am intalnit dimineata cu Mihai si cu o parte din "echipa" si am plecat spre Cartisoara unde aveam sa lasam masina. Am parcat si am pregatit bicicletele pentru atacul muntelui. Iulia s-a urcat in masina Danei si au urcat la Balea Cascada si ne-au asteptat acolo dupa care ne-au asteptat sus.
Mi-am spus "Doamne ajuta" si am pornit in sus. Mihai a pornit primul si m-am grabit ca sa-l ajung. O tinea pe la 15 la ora si m-am gandit ca o sa am de luptat din greu ca sa ma tin de el. Din cand in cand muta pe placa mare si se ridica din sa. Chiar m-am speriat si m-am bagat in fata ca sa dau eu un ritm mai scazut. Ma tot uitam in spate si il vedeam pe Mihai ca vrea mai tare asa ca mai cresteam cadenta. Imi simteam imina in gat dar nu eram dispus sa ma las asa ca am tras pana la Balea Cascada unde ne-am oprit. Am baut niste apa, ne-am uns cu crema de soare si am plecat la atac. Mihai imi zicea ca de acolo incepe greul si ca o sa avem de tras. I-am propus ca sa incercam sa ne tinem sub 10 la ora chiar daca ni se pare usor pentru ca altvel nu credeam ca o sa ajungem sus.
Din nou Mihai pleca primul si trag ca sa-l ajung. Il ajung si continuam incetisor urcarea. Ne luam la povesti si mai coboram un pinion cand panta devine mai domoala. Tot povestim si tot coboram pinioane si ne trezim ca iar mergem cu 12-15 km/h si nici nu ni se parea greu. Iesim din padure si vedem soseaua cum serpuieste in fata noastra. In sfarsit vad in realitate ceea ce vazusem doar in poze si nu imi pare asa de greu pe cum imi imaginasem. Totusi mai urc un pinion din cand in cand pentru ca nu vreau sa ma epuizez. Totusi nu simt ca mi-ar fi foarte greu si fiecare pedala ma aduce mai aproape de varf. Chiar vreau sa ajung si sa de vin "om serios". Cu cat ne apropiem de varf cu atat creste numarul masinilor parcate pe marginea drumului, volumul manelelor si mirosul de carne alterata la gratar. Incepem sa ne confruntam cu celalalt aspect al acestui drum...
In varf ne asteapta sustinatoarele ce ne incurajeaza si ne felicita ca am terminat.
Ne invartim putin prin ingramadeala de acolo si mergem ca sa vedem lacul. Facem cateva poze si se lasa ceata, aceeasi ceata sacaitoare cu care ne-am luptat cu o saptamana inainte. Este din ce in ce mai frig si propun ca sa coboram in tiganie si sa ne luam ceva de halit si sa coboram. Mancam un bulz nu prea grozav si o clatita si mergem la masina ca sa ma imbrac si sa coboram. In timp ce mergeam la masina ne intalnim cu ceilalti colegi de tura care au plecat mai tarziu din cauza unor defectiuni tehnice la masina cu care au venit. Ei tocmai terminau catararea si nici ei nu pareau storsi.
Iau pe mine aproape toate hainele ce le aveam pe mine si incepem sa coboram. Din nou Mihai pleaca tare si eu incerc sa-l ajung. La prima curba incerc sa-l depasesc, dar franeaza mult mai putin ca mine si imi da avans asa ca imi fac curaj si incep sa trag. Imi aduc aminte ca am mai mare aderenta cu slickurile decat cu cauciucurile celelalte si incep sa intru si eu mai tare. Chiar tragem pe coborare. Depasim masini in zone in care ar fi trebuit sa stam totusi cuminti, dar parca asta e mersul normal al lucrurilor. Mai tare! Mihai filmeaza si incerc sa nu fac prostii ca sa apar cumva pe net si sa rada o lume intreaga de mine. Trag tare si incerc pe cat posibil sa fiu in siguranta. Intr-un moment de slabiciune Mihai ma depaseste. Ma uit la el si pare sa fie foarte relaxat. Eu ma simt foarte obosit si pulsul imi este de mult trecut de pragul anaerobic, dar nu am de gand sa o las moale. Vreau mai tare. Asa ca ma pun in trena lui ca sa odihnesc si cand cad ca incep sa accelerez ies in laterala lui si ma ridic din sa ca sa sprintez si il depasesc din nou. Il simt cum imi rasufla in ceata si ii vad in minte fata senina de parca nu ar face nici un efort. Ma enerveaza la culme lucrul asta si lupt mai tare.
Dupa 30 de minute de la plecare ajungem la masina in Cartisoara si ne dam jos de pe biciclete. Atunci vad ca si el este obosit la fel ca mine asa ca sunt mai linistit. Incepem sa laudam coborarea si sa rememoram anumite aspecte ale ei. Apar si fetele cu masina si incarcam bicicletele si plecam.

Transfagarasanul este un drum minunat ce chiar ca trebuie sa fie in palmaresul oricarui ciclist. Nu este o catarare grea, doar lunga. Cu putin antrenament, corect, se poate face fara prea mari eforturi. Totusi nu este recomandat in weekend. Atunci este supra aglomerat si te lupti ca sa pastrezi in minte imaginea pura a drumului. Vara asta mai vreau sa-l fac inca o data, dar pana la Vidraru si inapoi. Acum stiu ca se poate acest lucru.



O altfel de relatare si poze mai multe se gasesc la Mihai pe blog - http://mountain-bike-brasov.blogspot.com/
Totusi filmarea vreau sa o atasez si eu ca e prea tare.

 

miercuri, 21 iulie 2010

Dulce acrisor



In sfarsit am reusit si eu sa descarc pozele din Fagaras si sa le selectez cat de cat pentru blog. Aceste poze de aici nu sunt cele mai reusite, doar cele cu care nu mi-e foarte rusine sau prezinta persoane ce poate ar dori sa se vada intr-o poza alta decat a lui/ei. Pozele ce le consider cele mai reusite le postez pe iusufachi.deviantart.com. Acolo am poze si din alte excursii cu "Veniti Cu Noi" sau de prin drumurile mele. 

Vizionare placuta.

10 iulie 2010
Am plecat din Brasov alaturi de Adi Budugan, unul din conducatorii grupului si am lasat masina la soferul camionului ce avea sa ne duca cat mai aproape de cabana acasa. Am ales sa folosim masina pentru ca de cativa ani este un pod rupt in apropiere de Porumbacu inspre Brasov si nu se poate trece cu trenul pe acolo. Si din acest motiv, daca am fi vrut sa ajungem in Porumbacu ar fi trebuit sa mergem inspre Sibiu prin Copsa mica, iar acolo sa stam 4 ore pana pleaca trenul spre Porumbacu. Am fi pierdut o gramada de timp si bani. Asa a fost chiar confortabil. Ne-am mai intalnit cu Vasi, familia si cumnatu', care au venit tot cu masina. Ne-am urcat in camion si am plecat la gara sa asteptam restul grupului.
Am aruncat rucsacii in remorca unei carute si am pornit spre cabana Negoiu pe un drum forestier accesibil auto, dar nu foarte usor. Mai sanatos cu camionul decat cu masina personala. Ne-a lasat camionul inainte de o rampa destul de inclinata ce nu a putut-o urca pentru ca era prea incarcat si ce acolo am mai mers vreun kilometru in urma tractorului de unde am luat rucsacii in spate. In drum spre cabana am trecut si pe la cascada Serbota unde am refacut provizile de apa si am facut niste poze. A fost o pauza binevenita pentru ca rucsacii ne-au facut viata grea. 
In sfarsit am ajuns la cabana si am intrat ca sa mancam o ciorba calda. 10 lei a fost un blid de apa cu resturi de pe fundul unei oale. Am ramas masca la vederea preturilor. O ciocolata poiana - 5 lei, 100g seminte dovleac - 2 lei, 05l bere - 10 lei, 2l suc - 20 lei. E de inteles ca au preturi mai mari decat in oras pentru ca trebuie sa aduca cu magarii sus proviziile, dar e chiar exagerat. Painea 700g - 10 lei si cea de 1kg - 14 lei. Nici nu vreau sa-mi mai aduc aminte. Am mai pierdut vremea inca ceva vreme si am plecat spre locul de campare, un platou chiar sub Custura Saratii. 
Privelistea de la locul de campare ne-a lasat cu gura cascata. Stanci in jurul nostru si in jos aveam cabana Negoiu si Porumbacu si Oltul. Am pus cortul si a inceput ploaia. Am adormit...


11 iulie 2010
Ne-am trezit inconjurati de ceata asa ca am amanat plecarea pe traseu. Ne-am invartit in jurul cortului si pana la urma ne-am hotarat ca sa urcam putin pana la o cascada ce incepea din Custura Saratii. Cand am ajuns acolo a iesit soarele si am avut parte de privelistea ce am vazut-o cand am ajuns, dar pe soare. Am dat jos gecile de pe noi ca sa ne incalzim putin. Din pacate nu a durat prea mult fericirea pentru ca iar s-a intunecat cerul. Grupul a hotarat sa urce spre Negoi, dar am decis ca imi e de ajuns si m-am intors la cort unde am luat o cina spartana. Incet, incet s-a intunecat si ne-am culcat din nou.


12 iulie 2010
 In dimineata de luni, ceata nu era char asa de densa asa ca am plecat pe traseu la ora 9. Am urcat spre Negoiu asa cum facuse semi-grupul in ziua precedenta. Urcarea a fost chiar grea. Parca nu avea sfarsit. Dar intr-un sfarsit am ajuns pe varful Negoiu - 2535m. Am facut cateva poze rapide pentru ca am prins putina vizibilitate. Da nu a durat prea mult pentru ca iar am intrat in ceata. Stalpul din varf a fost in centrul atentiei fiind subiectul principal al pozelor. Am inceput sa inghetam si am plecat in graba. Am coborat putin prin Strunga Doamnei si am luat-o la dreapta spre Caldarea Mieilor. Roni tot ne amintea ca acolo vom face o baie reconfortanta, dar cand am ajuns nimeni nu avea chef sa dea vreo haina jos. Toti au luat hainele groase si au scos mancarea. A inceput sa fulgere in jurul nostru asa ca am luat si pelerinele pe noi, dar le-am dat jos cand am inceput urcarea ca muream de cald. Si le-am luat iar pentru ca a inceput o ploaie foarte puternica. Era si grindina si noi inaintam foarte greu. Cand am ajuns la capatul urcarii, in saua Cleopatrei, ploaia s-a oprit si am inceput coborarea spre corturi unde am incheiat ziua cu aceeasi cina spartana.

 

13 iulie 2010
Aceeasi poveste cu ceata... dar plecam pe traseu. Urcam pe un drum ciobanesc pana in creasta si coboram prin Strunga Ciobanului. De acolo continuam spre lacul Caltun, dar din cauza vremii nu ajungem si urcam prin Strunga Dracului pana in creasta. De acolo continuam spre saua Cleopatrei peste varful Negoiu si coboram la corturi. De vazut nu prea am vazut mare lucru pentru ca aproape tot timpul am fost inconjurati de ceata. Au fost putine momentele cand am avut material de pozat si ocazii sa ne incalzim. Totusi, a fost frumos. Cele doua strungi au fost topingul de pe inghetata.
La coturi am cinat si am incheiat seara in corturi ferindu-ne de ploaie.


14 iulie 2010
Ceata...
Se pleaca spre Custura Saratii si varful Serbota. Noi privim de jos si savuram un ceai si o cafea fierbinte. Din cand in cand iese soarele si scoatem hainele umede si bocancii la uscat. Luam pranzul in aer liber si stam ca soparlele pe izolir. 
In ziua anterioara am constatat o posibila defectiune la aparatul foto asa ca am incercat sa aflu problema si sa o remediez daca este posibil. Am facut tot felul de poze si intr-un final am ajuns la concluzia ca obiectivul e problema. Am facut schimb de obiective cu Zoli - profu'de muzica, pentru ca erau identice si banuiala mi-a fost confirmata.
Seara a fost frumoasa asa ca am petrecut-o afara din corturi la povesti.




15 iulie 2010
Pe la ora 9 ne trezim si incepem sa impachetam pentru ca la ora 12 se pleaca spre noul loc de campare. Din fericire prindem vreme buna si astfel impachetam cortul uscat. Pe la ora 11 incepe lumea sa plece, dar noi nu grabim si la 12 plecam spre cabana Negoiu. Acolo mancam in graba o ciorba, care a fost mai ieftina de data asta - 7 lei, dar tot la fel de proasta. Macar a fost calda.
Facem o poza de grup si pornim spre cabana Barcaciu. Diferenta de inaltime intre cele doua cabane este de doar 4 metrii si ne-am gandit ca poate drumul este lejer, dar cu bagajele grele in spate a fost putin dificil. In drumul nostru trecem peste paraul Serbota, care la cateva sute de metrii mai jos formeaza cascada cu acelasi nume, cea ce am vazut-o in prima zi.
Ajungem la Barcaciu si gasim un loc de cort acceptabil, cu vedere spre Avrig. Ne mai invartim noi prin zona si ne retragem in cabana unde gasim niste "carti de onoare" unde si-au lasat urmele turistii ce au trecut pe la cabana. Mai este si o chitara si cateva carti de cantece.
Lasam intr-un tarziu toate si mergem sa ne culcam.




16 iulie 2010
Dimineata pe la ora 7 auzim clopotei in jurul nostru si fosnet de corturi. Iesim din corturi si vedem magarii cabanei ce se faceau ca pasc in jurul corturilor in speranta ca vor primi ceva de mancare mai consistent decat ce primeau de la cabana. Le facem niste poze si ne incepem ziua cu un ceai/cafea. Aflam ca nu se merge pe traseu si Iulian propune sa mergem in Poiana Neamtului, locul de unde ne va lua domnul Aurel cu camionul sa ne duca la gara, ca sa vedem ce e pe acolo si eventual sa mancam ceva.
Ajungem la cabana Poiana Neamtului si ne asezam la o masa pe terasa si comandam ceva de baut pentru ca mancare nu serveau din cauza unui grup mare de turisti care se pare ce au secat bucataria. Ne cam chioraie matele si mergem pe la bucatarie ca sa vedem daca se poate rezolva ceva. Iulian isi foloseste talentul oratoricesc si obtine niste mici cu cartofi prajiti care ne ung pe suflet. Stam la povesti pana la ora 4 cand ne hotaram cu greu ca este cazul sa ne intoarcem. In drumul nostru spre cabana incepem sa culegem ciuperci ce e gatim la ceaun cu mamaliga cand ajungem inapoi la cabana.



17 iulie 2010
La Barcaciu se pare ca este mai insorit ca la Negoiu pentru ca iar suntem treziti de magari si de soarele care transforma cortul intr-o sauna. Mancam cafeaua/ceaiul si bem pateul si la ora 9 plecam pe traseu, spre varful Scara. Facem un popas in Saua Scarii dupa care incepem urcusul spre varf. In varf facem o poza de grup si ne indreptam spre lacul Avrig unde cativa curajosi incearca o baie. Poposim vreo ora acolo si ne indreptam pasii spre locul de campare. Din nou gasim ceva ciuperci si adunam o punguta de ciuperci, perfecta pentru o tocana. Cand mai aveam cam 10 minute pana la locul de campare incepe sa picure, dar ne incapatanam ca sa nu luam pelerinele pe noi si ajungem la cabana chiar in momentul cand ploaia s-a dezlantuit. Ne refugiem in cabana si dupa ce ploaia se opreste facem tocana de ciuperci impreuna cu niste cartofi.



18 iulie 2010
Facem bagajele din nou si plecam acasa. Poze nu am mai facut, dar mici am mai mancat la cabana.

Pozele cele mai reusite, din punctul meu de vedere, le puteti gasi pe iusufachi.deviantart.com