Translate

luni, 24 septembrie 2012

FIDUCIA Baden-Marathon Karlsruhe - un maraton pe calmante


Am facut-o si pe asta.

Acum sase saptamani am inceput pregatirea pentru cea mai mare incercare de pana acum - maratonul. Timpul era scurt, si trebuia sa profit la maxim de el ca sa pot sa-mi obisnuiesc organismul pentru un efort de 42,195 Km in timp de sub 4 ore. Programul de antrenament a fost unul intens si nu am reusit sa ma tin in totalitate de el, dar nu am fost foarte departe.

Mi-am cumparat niste papuci meseriasi, care puteau alerga singuri, niste ciorapi care imi faceau picioarele sa pluteasca si am inceput pregatirea. Psihicul imi era puternic dar mai trebuia antrenat si fizicul.

Am inceput antrenamentul usor, urmand ca sa ajung la forma maxima in saptamana 4 si sa mentin pana la concurs, odihnindu-mi organismul intre timp. Nu stiu daca am ajuns in forma maxima atunci cand mi-am propus, pentru ca oboseala si-a spus cuvantul, fortandu-ma sa-mi intrerup alergarea-testul pentru maraton si sa fac pauza cateva zile. Am revenit usor in antrenamente pentru ca, joi, in ultima saptamana, sa ma ia o durere de spate, crunta. Vineri nu a fost mai bine asa ca, aproape, mi-am scos din minte, maratonul. M-am hotarat ca sa profit de asigurarea medicala nemteasca si sa incerc sa fac ceva in legatura cu durerea. Mi-au dat niste calmante la spital, m-au consultat si mi-au dat vestea buna, ca nu e nervul sciatic, ci un muschi ce imi face figuri. M-au lasat sa plec dupa vreo ora jumate, cu o mana de calmante, ce sa le iau in zilele ca urmau. Am cam revenit la viata, dar participarea mea la maraton era inca incerta. Sambata am vazut ca e mai bine. Mi-am luat calmantele cu constinciozitate si duminica dimineata eram in Karlsruhe aliniat la start.  Am luat calmantele de dimineata, si am mai pastrat o serie pentru dupa. Am zis un "Doamne ajuta" si am plecat in alergare. La inceputul perioadei de antrenament mi-am propus ca sa termin maratonul in 4 ore. Spre sfarsitul acestei perioade mi-am ridicat asteptarile la 3:30 - 3:45, dar in momentul startului, speram sa termin in doua picioare. Dar, eram hotarat ca sa-l termin chiar si daca ar fi fost nevoie sa ma tarasc ca rama pana la finish.

Am luat startul in blocul D, ultimul care pleca. Am trecut linia de start la 9:15, printre ultimii. Spatele mi-a dat OK-ul si am inceput tehnica obisnuita, vanarea celui din fata. Dupa vreo 3 minute de la start, depaseam pe partea dreapta a drumului, alergand pe bordura si chiar pe zona verde, pentru ca ala era singurul loc liber. La vreo 10 metri in fata, pe iarba, vad brancardierii cum ii fac, unui participant, masaj cardiac. Mi-a inghetat sangele in vene. Mi-am facut o cruce si mi-am zis ca doamna cu coasa nu ma va prinde azi.

La Kilometrul 21, cand i-am vazut pe cei de la semimaraton ca termina, m-a durut sufletul. Ma ingrozea gandul ca mai am inca o data pe atat. Depasirile au devenit din ce in ce mai rare, plutonul intinzandu-se, alergatorii slabi ramanand in spate. Din cand in cand depaseam cate o doamna cu fundul mare, pe care daca as fi vazut-o pe strada,  as fi putut paria ca nu poate sa alerge nici 5 Km. Sau cate un mos pe care-l cauta moartea acasa si el alerga maratonul. La Kilometrul 36 am inceput sa simt oboseala mai intens. Strigatele de incurajare de pe margine, copiii care intindeau mainile ca sa bata palma cu mine, mi-au dat forta ca sa mentin ritmul si sa lupt. La kilometrul 41, Strava imi spunea ca a ajuns pe la vreo 43. Culmea, dar aceasta eroare m-a incurajat. Stiind ca totul se termina in cateva minute m-a facut sa ma simt mai usor si sa accelerez, iar in momentul vederii portii de finish, sa sprintez, trecand linia de sosire ca un kenian. Mi-am luat medalia de finisher si m-am repezit la paharele cu sucuri care asteptau maratonistii. M-am asezat pe gazonul impecabil, al terenului de fotbal, m-am descaltat si m-am intins pe spate cu mainile desfacute. Am inchis ochii si am simtit cum corpul mi se ridica de la sol intr-o levitatie divina. "Alles OK?" Levitatia imi este intrerupta de un sanitar care verifica starea de sanatate a maratonistilor. Ma pipai usor, si, cu zambetul pe buze, ii raspund, ca totul este perfect. Oboseala devenise minunata. Medalia imi atarna grea la gat si soarele imi mangaia fata plina de praf - praful victoriei. Tocmai terminasem primul meu maraton in 3:41:16, exact in intervalul propus. Totul a fost perfect.

Am facut-o si pe asta.

In cele 6 saptamani de antrenamente am alergat de 19 ori, timp de 27:58'06.9, 317.5 Km si am ars 18355 Kcal. Am mai iesit de 6 ori cu bicicleta, timp de 9:36'43, 186.7 Km arzand 4162 Kcal.

Filmarea se opreste dupa 9 minute si 55 secunde pentru ca, probabil, cameramanul se plictisise sa mai filmeze. Eu am trecut prin poarta de start la 15 minute dupa startul oficial.





























Multumesc lui Sergiu Toader, pentru ca mi-a plantat, involuntar, in cap ideea de a alerga un maraton, lui Misu Sirb pentru alegerea concursului, lui Gabi pentru ca m-a insotit si sustinut.

Urmeaza un ultra-maraton de bifat pe lista.





vineri, 7 septembrie 2012

Strong Man

Acum ceva vreme am aflat de un concurs foarte interesant. Nu pot sa-l incadrez in nici un standard. E ceva complet nebunesc pe care nu-l inteleg, dar simt o atractie fantastica si stiu ca este ceva ce trebuie sa fac. Nu o sa spun mai multe, pentru ca este mai interesant sa vedeti.


Astazi m-am inscris in nebunia asta si deja simt cum sangele curge mai repede prin vene.

Plec la alergat.

sâmbătă, 11 august 2012

Poweeer!!!


Iar a trecut prea mult timp de cand am mai scris ceva. Cred ca am pierdut si putinii fani ce ii avea blogul meu. Imi tot promit ca de maine incep sa scriu...

M-am inscris la un maraton, primul meu maraton - Fiducia Baden-Marathon Karlsruhe. Mischu Srb mi-a spus de un maraton in Karlsruhe cand am fost la Heidelberg la semimaraton. Mi-a parut interesant, dar am uitat de el, pana cand mi-a adus aminte. Mi-am facut curaj si m-am inscris la proba de maraton. Cred ca este momentul ca sa trec si eu la distante mai lungi. Pana la concurs mai am 6 saptamani in care sa reusesc sa ma antrenez ca sa pot termina maratonul fara ca sa trebuiasca sa fac pauza 2 luni din cauza articulatiilor obosite. Nu este mult timp, dar mi-am facut un plan de antrenamente care ar trebui sa ma ajute sa-mi indeplinesc obiectivul. 

Saptamana trecuta, am vazut cu Iulia intr-un magazin din Stuttgart, niste incaltari de alergare pentru asfalt foarte interesante. De cum le-am vazut, mi-am dat seama ca sunt potrivite pentru mine. Cum urmeaza sa particip la un maraton de asfalt si nici nu am incaltari potrivite, am decis sa fac o investitie in acest scop. Am studiat indelung pe internet despre aceste incaltari - New Balance Minimus Zero, si tot ce am citit mi-a placut. Si astazi, m-am dus de le-am cumparat. Si, de 15 minute am intrat pe usa dupa 11km de alergat in noua achizitie. Cu toate ca ieri am alergat destul de intens si mi-am propus ca azi sa fac o pauza, nu m-am rabdat ca sa nu incerc papucii. Prima impresie a fost ca sunt descult. In sfarsit nu mai atingeam cu calcaiul asfaltul tare. Din cauza ca talpa are aceeasi grosime - 12mm - si este extrem de flexibila, esti obligat sa te misti ca o pisicuta pusa pe lucruri necurate. Aveam impresia ca alerg extrem de incet si voiam sa mai accelerez, dar m-am temperat, amintindu-mi de ziua precedenta. Dupa un kilometru, tanti din telefon mi-a soptit ca ritmul a fost de 5:30/km, lucru ce m-a lasat cu gura cascata. De fapt, ma miscam mai repede si ma simteam mai odihnit. O mica paranteza: acum il aud in minte pe Mke care imi spune: "Ti-am zis eu, dar nu ai vrut sa ma asculti". Mke asta, este un adept al alergatului descult si ma tot bate la cap sa incerc si eu, dar nu sunt pasionat de asa ceva. Totusi, am observat ca am tendinta sa alerg pe varfuri, si de aceea m-am orientat spre o pereche de incaltari minimale.

La sfarsitul celor 11 km de asfalt si macadam, pot spune cu mana pe inima, ca am gasit ce am cautat. De saptamana viitoare incep antrenamentele pentru maraton si in 23 septembrie bifez inca un obiectiv de pe lista mea. Sa-mi tineti pumnii.

Ca motivare am cadoul Iuliei, cartea "Nascuti pentru a alerga" - Christopher McDougall

luni, 11 iunie 2012

Duatlon Tara Barsei 2012


Au inceput inscrierile la editia a doua a concursului Duatlon Tara Barsei. 

Acesta este un concurs care mi-a mers la suflet din toate punctele de vedere, in 2011. M-am pregatit intens si calculat si rezultatul a fost cel dorit. Planuiam sa particip si anul acesta, dar lucrurile s-au modificat si nu mai am aceasta ocazie. Dar, cu sufletul o sa fiu alaturi de concurenti si organizatori.

Mai multe informatii despre concurs puteti gasi pe http://duatlontarabarsei.ro/.

Despre experienta mea de anul trecut puteti citi aici - http://iusufachi.blogspot.de/2011/06/duatlon-tara-barsei.html

Spor la pedalat si la alergat.

marți, 1 mai 2012

Guten tag


A trecut ceva vreme de cand am mai scris pe blog si m-am gandit sa remediez acest lucru.
Dupa cum am scris in postarea anterioara, am inceput un nou capitol din viata in Germania. O schimbare majora, dar care se anunta una buna. Sunt in Gartringen de doua saptamani si ma simt foarte bine. Am inceput lucrul lejer, inca nu mi-am gasit o locuinta si stau pe capul lui Mihai, si am participat la o prima competitie, despre care o sa povestesc in continuare.
Chiar dupa vizita ce i-am facut-o lui Mihai in martie, mi-a propus sa mergem la un semimaraton in Heidelberg. Mi s-a parut o idee faina si am acceptat. Imi parea rau ca nu o sa am posibilitatea sa merg la Semimaraton Cetatea Brasovului si mi-am concentrat eforturile spre acest semimaraton. 


Am plecat de dimineata spre Heidelberg, unde ne-am intalnit cu un amic, Misu Sarbu, care ne-a plimbat prin oras, aratandu-ne principalele atractii turistice si nu numai. In fotografia de mai sus este un amfiteatru ce nu apare in nici o brosura turistica. Misu ne-a povestit ca aceasta constructie impresionanta a fost ridicata pentru ca Adolf sa tina un discurs de 20 de minute intr-un cadru natural. Acum, se pare, ca nemtii nu mai vor sa-si aminteasca de acele vremuri si au abandonat complet acel amfiteatru. Doar cativa turisti rataciti ajung pe acolo si se minuneaza de imensitatea acelui loc. Cand coboram scarile ma gandeam ca cel ce a inventat notiunea de simetrie, sigur a fost german.





Ne-am mai plimbat pe malul Neckarului, am mancat inghetata si ne-am retras la Misu acasa unde acesta ne-a pregatit o pasta party, dupa care am coborat in sat la o terasa ca sa ne hidratam pentru ziua de avea sa vina. 

"Today is a big day"

Noaptea a fost destul de scurta. Ne-am trezit devreme si am fost intampinati cu un mic dejun copios, pregatit de Misu si de sotia sa Anastasia. La ora 8 am plecat spre locul de start, unde se adunasera deja sute de alergatori. Ne-am intalnit si cu Adi si galeria si ne-am incalzit usor. Ne-am asezat in plutonul urias si la 9:25 am luat startul in cursa mult asteptata. S-a plecat destul de repede in cei 7km de plat. Am inceput depasirile destul de usor, cu gandul sa nu ma epuizez pana la urcarea unde aveam plan sa ma dezlantuiesc si sa-i nimicesc pe toti mancatorii de asfalt. Mi-am pastrat ritmul de 4:30/km pana la urcare, cand am fost nevoit sa incetinesc putin, dar am profitat de slabiciunea celorlalti si am atacat. Atmosfera era teribila. Peste tot in jur oameni care ne incurajau si strigau cuvinte de lauda ce eu nu le intelegeam. La un moment dat am parasit asfaltul, intrand pe un "drum forestier" unde m-am simtit in elementul meu. A urmat o coborare rapida, unde am mai castigat ceva timp. A mai fost o urcare si inca o coborare care au decurs in acelasi mod. Pe coborarea finala am simtit ca sunt cam stors, dar s-a terminat destul de repede si am intrat pe ultimii 500 de metri in aplauzele publicului de urmarea cursa. Am incheiat cei 21.7km in 1:45:53, cu 53 de secunde mai mult decat visam in gluma ca vreau sa scot. Am terminat pe locul 595 la general si 110 la categorie din cei aproximativ 3500 de participanti. Sunt foarte multumit de acest rezultat, si mi-am facut deja planul pentru anul viitor, sa scot cu 10 minute mai putin.
A fost un concurs extem de frumos si de bine organizat. Mi se pare absolut incredibila receptivitatea oamenilor spre asemenea activitati. Oameni de toate varstele au alergat, ne-au incurajat si ne-au aplaudat. A fost o atmosfera incredibila. Chiar am simtit ca fac ce trebuie si lumea ma admira pentru acest lucru, cu toate ca nimeni nu ma cunostea. Acum am o febra musculara pacatoasa, dar placuta.













Alte variante ale acestei aventuri puteti gasi pe blogul lui Misu - Clipe libere in doi si pe blogul lui Mihai - Mountain Bike Brasov.

In final, vreau sa va rog, pe cei ce ati citit pana aici si ma aveti in lista de Messenger, sa-mi dati un semn de viata, ca eu am reusit performanta de a sterge toate contactele.

Toate cele bune.

duminică, 15 aprilie 2012

Punct si aliniat nou

Anul acesta a fost foarte ocupat. A inceput destul de timid, dar s-a dezlantuit intr-o ploaie de evenimente, unul mai intens ca celalalt. 
Pe scurt, am plecat din Brasov, poate pentru totdeauna, m-am insurat cu Iulia, si, peste 2 zile plec in Germania. Cu toate ca totul s-a petrecut foarte repede, simt ca parca asta a fost mersul normal al lucrurilor si ca este bine.
Miercuri, 18 aprilie, va fi prima zi la un nou loc de munca, intr-un oras nou, intr-o tara noua... sper ca totul va fi bine. 

Cheile Dambovitei - Parcul National Piatra Craiului

joi, 8 martie 2012

Gute Nacht

Cand se apropie sfarsitul anului, ne gandim la ce am facut in anul care tocmai se termina, analizam cele bune si cele rele si ne facem niste planuri pentru anul ce va avea sa vina. Ne propunem sa pastram neschimbate lucrurile bune si sa le imbunatatim pe cele rele ca sa ne facem viata mai usoara si mai frumoasa.

2012 a venit in forta si destul de brutal. Anumite planuri mi-au fost date peste cap si parca nu am mai avut curaj sa fac altele. Asteptam o schimbare care sa aduca ceva certitudine in viata mea si sa imi dea un punct de sprijin pentru viitoarele planuri. Singura certitudine era ca trebuia schimbat ceva. Am testat cu degetul apele si pana la urma m-am hotarat sa intru in cea mai adanca si sa inot in forta.

Pe scurt, am gasit schimbarea de care aveam nevoie, si anume, o schimbare de loc de munca, si de tara. Am gasit un loc de munca in Germania ca inginer proiectant la firma la care lucreaza si Mihai. Mi-am pus in cap sa plec din tara inca de anul trecut,  dar nu cred ca am vrut suficient. Anul asta nu am mai avut nici o scuza si am facut pasul. In 18 aprilie voi incepe o noua viata ce, sper ca, va genera un viitor. Sincer, cred ca este cel mai bun lucru ce mi s-a intamplat, pe plan profesional. Simt ca sunt cu un pas mai aproape de viata pe care mi-am dorit-o intotdeauna.

Vedem noi...