Translate

luni, 23 septembrie 2013

Retezat 2013

Buna seara tuturor!
Cu o mica intarziere, vreau sa va povestesc despre ultima aventura.
Luna aceasta (septembrie) mi-am luat doua saptamani de concediu si l-am petrecut in Romania. Am facut ITP-ul la masina, s-a casatorit cumnata mea, am reparat cusca cainelui cu tatal meu, am fost in vizite si am ajuns si prin Retezat. Cu toate ca drumul spre casa si inapoi a fost o aventura, in felul lui, vreau sa va povestesc despre excursia in Retezat.
Miercuri, 10 septembrie, am plecat cu Iulia spre Retezat, ca sa facem un tur de forta al tuturor varfurilor. Ideea era sa campam pe marginea lacului Bucura si de acolo sa ne urcam pe cat mai multe varfuri putem intr-o zi si urmatoarea zi sa ne intoarcem spre casa. Timpul era limitat deoarece cumnata mea urma sa se casatoreasca in weekend. 
Am plecat de dimineata spre Cârnic. Drumul din Nucsoara a fost crunt. Mai exact, dupa trecerea podului, asfaltul a disparut, lasand locul bolovanilor. Datorita cauciucurilor cu profil mic, nu am avut curajul sa ma avant prea tare si am inaintat precaut, cu viteza melcului. Am parcat intr-un camping, platind 5 lei/noapte pentru masina. Putin mai sus, pe drumul spre cabana Pietrele, am observat ca este loc de parcare destul, si gratuit. Data viitoare stim mai bine. Oricum, suma nu a fost mare si teoretic, masina a fost  mai in siguranta.
Am admirat cadearea apei la cascada Loloaia, dupa care am pornit pe scurtatura spre cabana Gentiana situata la 1672 m, unde am facut un popas. Am baut un ceai si am stat la povesti cu cabanierul, un domn foarte agreabil. Am desfacut rucsacul si am scos un carnat, niste pateu si branza topita (mancarea noastra din fiecare excursie la munte). In mod obisnuit, nu mancam asa ceva, dar dupa un urcus pe munte, devine o delicatesa ce se poate compara cu toate bunatatile din "haute cuisine".
Am continuat urcusul pana la lacul Pietrele unde am facut niste poze. Am fost foarte fericit ca inca imi aminteam excursia din clasa a VI-a cu Mafia (profa de geografie). Atunci m-am indragostit eu de munte si experienta aceea mi-a ramas intiparita in memorie. 
Urcusul pana in Custura Bucurei 2266 m  a fost mai usor decat ne imaginam. De abia asteptam sa ajungem sus si sa admiram privelistea spre lacul Bucura- 2040 m. Dar, vremea ne-a incurcat planurile si nu am vazut nimic din cauza cetii. Am mancat un mar, am scos harta si ne-am facut planul pentru ziua urmatoare. Nu am zabovit prea mult si am coborat spre lacul Bucura, locul unde urma sa campam. Pe masura ce coboram a inceput sa se risipeasca ceata in unele zone, dandu-ne ocazia sa vedem minunatii munti.
La refugiul Bucura era multa lume si locurile de cort erau in mare parte ocupate. Dar am gasit un loc destul de bun. In mare viteza am pus cortul si ne-am apucat sa facem de mancare: supa de pui la plic si cartofi piure (din nou la plic) cu carnati si ceapa. Am terminat mancarea la lumina frontalei si am infulecat cu pofta delicatesele de drumetie.
Somnul a fost mai degraba o stare de veghe. Izolirul era tare, vantul batea cu putere, ploaia parea sa fie un potop si din cand in cand mai latra cainele unui turist campat in zona. Dar, am reusit sa dormim suficient ca sa ne odihnim. Cand ne-am trezit, ne-am dat seama ca planurile noastre nu mai sunt foarte realizabile. Picura marunt si era o ceata deasa. Si pe langa asta, mai batea si vantul cu putere. Am mancat in cort si ne tot uitam sa vedem daca nu cumva apare vreo ameliorare a vremii. Cu regret, am decis ca nu are rost sa ne incumetam sa facem drumetia planuita. Chiar daca ne incapatanam sa ajungem in toate punctele propuse, nu am fi vazut nimic din cauza cetii. Asa ca am ales sa facem cale intoarsa spre casa. Foarte greu am luat decizia asta, dar cred ca a fost cea mai inteleapta decizie ce puteam sa o luam. Muntele nu pleaca. Tot acolo o sa-l  gasim si data viitoare cand o sa ajungem in zona.
Am plecat cu tristete in suflet, uitandu-ne mereu in urma catre lacul Bucura. Ultima excursie de vara in Retezat a fost de asemenea afectata in mod negativ de catre vreme. A plouat fara oprire timp de 6 zile.
Am baut inca un ceai la cabana Gentiana si am povestit cu cabanierul. Am mai baut un ceai la Cârnic si ne-am indreptat spre casa, cu o escala pe la Hateg, la rezervatia de zimbrii. Am mai fost pe acolo cand eram in scoala primara si eram foarte entuziasmat sa vad din nou zimbrii. A fost foarte interesant, dar intr-un fel, dezamagitor. Totul este tipic romanesc. De la doamna de la intrare care nu ne-a dat bilete, pana la gardurile rupte ce tineau prizonieri zimbrii. Totusi, zimbrii au reusit sa se inmulteasca si speram ca vor deveni din ce in ce mai multi.
Parintii ne-au asteptat acasa cu mancare calda si un pat moale. Am facut o excursie frumoasa, cu toate ca a fost scurtata de vreme. Speram din tot sufletul sa mai ajungem pe acolo cat de curand si sa putem sa facem tot ce ne propunem.



 
 











miercuri, 4 septembrie 2013

Frumoasa Rosia Montana

Buna ziua si bine v-am gasit dragi cititori,
Se pare ca am devenit din nou activ pe blog si sper ca o sa ma tina cat mai mult asta.
Din cauza ca sunt innundat de mesaje propagandiste ce au ca subiect Rosia Montana si ce se doreste sa se faca acolo, m-am hotarat sa incerc sa-mi exprim si eu parerea. Nu fac acest lucru pentru ca m-as gandi ca e cineva interesat de parerea mea, ci pentru ca punandu-mi gandurile in ordine pe aceasta foaie, sa ajung sa stiu ce simt cu adevarat. La sfarsit o sa pun si o poza ce o sa reflecte concluzia la care am ajuns. Daca nu aveti rabdare sa cititi, atunci mergeti in josul paginii si vedeti poza si veti sti care este concluzia mea.
Un fapt care imi afecteaza obiectivitatea ar fi ca aproape in fiecare an, in vacanta de vara, mergeam la Rosia ca sa petrec vreo saptamana pe la rude. Bunica s-a nascut acolo, dar cand avea 18 ani a plecat in lume sa-si faca un rost. Dar o parte din surorile ei inca mai locuiesc acolo. Imi amintesc cu placere de multe clipe petrecute acolo. Tin minte ca stateam in fiecare dimineata cate aproape un sfert de ora uitandu-ma la dealurile si la vaile din jur ca sa vad cum se ridica ceata. Dupa aceea luam un mic dejun ce, de fiecare data, era cel mai bun pe care il mancasem in viata mea. Asa ca, ma leaga amintiri placute de locul acela si de oamenii de acolo.
Dar, pe langa amintirile placute, mai sunt si celelalte. Am vazut "evolutia" societatii de acolo. In fiecare an era altfel. Lucrurile au inceput sa se precipite in momentul cand a aparut scandalul aurului. Oamenii au devenit ingrijorati si isi exprimau punctul de vedere in fiecare moment. Unii jurau cu mana pe inima ca vor muri cu exploatatorii de gat daca acestia incearca sa le ia casa. Altii considerau ca proiectul acesta reprezinta biletul spre o viata mai buna. 
Firma responsabila cu proiectul a abordat problema cu calm, asa cum o mai facusera in trecut si a dat rezultat. S-a inceput achizitionarea locuintelor si eliberarea zonei. Cei ce si-au vandut locuintele au primit niste sume astronomice, lucru ce nu ar fi fost posibil altfel. Si cum e romanul, daca nu povesteste la toata lumea, nu e sanatos. Am auzit un milion de povesti despre cate un consatean care a primit o avere pe o cocioaba si s-a dus la oras si traieste o viata de boier. 
Totusi, batranii ziceau "nu". Cum sa isi dea saracia si nevoile unor straini? Cum sa permita ei sa fie scosi mortii din pamant? Timpul a trecut, batranii au mai murit si legatura cu pamantul a devenit din ce in ce mai incerta.
Acum vedem cianura peste tot si dezastru iminent. Sincer, nu cred ca dintre toti protestatarii iesiti in strada este vreunul din Rosia Montana, in afara de Eugen David. Noi, restul, ne preocupam de ce se intampla acolo si condamnam oamenii ca au plecat. Eu nu ii condamn. Au facut ce au simtit ca este mai bine. In momentul in care s-a descoperit zacamantul de aur, a inceput sfarsitul localitatii. Dupa cum merg lucrurile in Romania, pestele se impute de la cap. Pe scurt, toate inititivele de dezvoltare au fost blocate. Exploatarea miniera existenta s-a inchis si oamenii au ramas fara servici. Singurele afaceri ce au prosperat au fost crasmele care aveau clienti cu nemiluita. 
In legatura cu ce o sa se intample, nu prea am dubii. Nu sunt un clarvazator, dar stiu din de popor fac parte. Am vazut prea multe ca sa mai pot spera la ceva bun. Romanul vrea castig imediat. Nu prea are rabdare si chef sa se gandeasca pe termen lung. "Daca nu iau eu acum, o sa ia altul maine / Decat sa-mi para rau, mai bine sa-mi fie rau / Daca maine o fi sa mor, vreau sa mor cu burta plina" si multe altele. Chiar daca intentiile sunt nobile, tot o sa fie cineva care o sa incerce calea ocolita, si dezastrul tot o sa se intample. 
Gata, mi-am format parerea. Sunt impotriva exploatarii de la Rosia Montana. Imi pare bine pentru oamenii care s-au imbogatit plecand de acolo, dar imi pare rau pentru tara noastra care o sa ia cea mai mare teapa din istorie. O sa plece canadienii cu aurul de acolo si o sa ne lase pe noi sa avem grija sa curatam zona si sa o pastram curata. Va puteti aminti vreun caz din istoria tarisoarei noastre cand am fost chiar in stare sa ducem un lucru la bun sfarsit cum trebuie? Eu nu. Si regret nespus de mult faptul ca Rosia Montana inseamna pentru mine acum doar tristete. Am niste amintiri placute, dar sunt doar amintiri din copilarie.

duminică, 1 septembrie 2013

StrongmanRun 2014

Salutare.
Cred ca acest salut imi este adresat doar mie pentru ca nu cred ca mai exista vreun cititor al acestui blog. Din lipsa de chef, ca nu stau chiar asa de rau cu timpul, nu am mai scris si asa mi-am pierdut si ultimii fani.
Astazi m-am decis sa scriu pentru ca nu aveam nimic altceva mai bun de facut. E cam frig pe aici, si parca nu simt o chemare spre natura ca sa ies din casa. Inca nu e vremea pranzului ca sa gatesc ceva. Nici nu am chef sa incep un film si sa-l pun pe pauza ca trebuie sa-mi gatesc ceva. 
Si profit de lipsa asta de activitate ca sa povestesc cate ceva. Astazi am primit un mail de la Fisherman's Friends StrongmanRun care imi spunea ca s-a dat drumul la inscrierile pentru anul viitor. Stiind ca locurile sunt limitate si se epuizeaza fantastic de repede, am decis sa bat frierul cat e cald.
Acum ceva vreme, Iulia imi spunea, mai in gluma, mai in serios, ca vrea si ea sa participe la editia din 2014. Si acum treaba a devenit serioasa pentru ca Iulia s-a decis sa se inscrie. Deci, o sa trecem amadoi linia de sosire anul viitor. Imi doresc de mult timp sa fac asa ceva si acum visul o sa devina realitate.

Va las sa vizionati filmul editiei 2013. Vizionare placuta.


Daca va intereseaza postarea mea de dupa editia 2013 la care am participat, o puteti citi aici.