Sambata, 19 iunie s-a desfasurat a sasea editie a Maratonului Medieval Medias. A fost a treia mea participare la acest maraton si cu parere de rau pot spune ca a fost cea mai dezamagitoare. Cred ca asta este motivul pentru care am amanat pana acum sa scriu despre el.
Despre concurs...
A fost un maraton frumos, ca in fiecare an. Diferenta de nivel a fost relativ mica facand ca dificultatea sa fie data de viteza medie stabilita de fiecare participant. Organizarea a fost exemplara aratand ca MMM este etalonul maratoanelor din Romania. Totusi, anul acesta lucrurile nu au mers asa de bine ca in anii precedenti datorita unui motiv perfect natural, noroi si furtuna. In saptamana dinaintea concursului a plouat tare aproape in fiecare zi facand ca pamantul sa musteasca de apa. Acest lucru a fost semnalat de catre organizatori pe sit, dar nu a descurajat participantii, acestia ocupand absolut toate locurile disponibile la linia de start. Startul a fost dat pe soare iar pentru multi dintre participanti finish-ul a fost pe furtuna. Dupa aproximativ 4 ore jumatate de la start s-a pornit o furtuna naprasnica cu grindina, vanturi puternice si o ploaie extrem de deasa. Cei prinsi pe traseu au suferit crunt dar au luptat eroic si au invins.
Despre experienta mea...
Intre maratonul de la Sfantu Gheorghe si acesta am descoperit motivul pentru care nu reusesc sa ma ridic la inaltimea propriilor asteptari la maratoane. O sa scriu candva si despre asta. Asa ca, aveam strategia pregatita pentru MMM. Stiam ca nu o sa fiu multumit de prestatia mea, dar voiam sa testez teoria descoperita cu ceva vreme in urma.
Am pornit cu Calin chiar din coada plutonului spunandu-ne ca mergem sa ne simtim bine, la fel ca anul trecut. Am incercat sa avansam cat de cat pe sosea ca sa avem un avans la prima urcare pe off-road care stiam ca nu e foarte domestica. Noroiul a fost mai pacatos decat ne asteptam, dar am ramas optimisti. Rotile au inceput sa se incarce in asa hal incat nu se mai invarteau fortandu-ne sa ne taram bicicletele dupa noi. Am incercat sa curatam, dar in cel mult 10 metrii noroiul era la fel de mare. Am ajuns la o zona cu iarba unde ne-am curatat putin bicicletele ca sa putem urca in continuare pe ele. Am petrecut cateva minute cu batul in mana si ne-am urcat ca sa dam cateva pedale si sa coboram din nou pentru ca am intrat iar in noroi. Calin ma incuraja din spate asa cum face el de fiecare data. La un moment dat am observat ca nu mai e langa mine Calin. L-am asteptat cateva minute si m-am intors putin sa vad daca e ok. Cand a ajuns langa mine mi-a spus ca el nu ma poate continua in situatia respectiva si ca mai bine se intoarce. L-am inteles perfect si i-am multumit ca a pedalat alaturi de mine. M-am urcat pe bicicleta si, hotarat sa inving noroiul, am plecat cu un ritm alert, dar nu nebunesc ca la celelalte concursuri. Usor, usor am depasit ciclisti din fata mea. La fiecare punct de alimentare m-am oprit, mi-am umplut bidonul, am baut, am mancat si m-am incurajat ca sa pot lupta in continuare. Noroiul a devenit din ce in ce mai domestic asa ca zonele de push-bike au fost din ce in ce mai scurte. Temperatura de afara a inceput sa creasca uscand noroiul de pe bicicleta, cimentandu-l in zonele cheie, la rotitele de la schimbator spre exemplu. Vitezele au inceput sa-mi joace feste, mai ales pe placa mica, lantul adunandu-se in partea de jos a angrenajului blocand orice pedala pana in momentul in care se inversa cateva grade directia de rotatie. Am cazut de cateva ori pe urcare din aceasta cauza si am incercat sa curat schimbatorul dar nu am prea reusit asa ca am decis sa rulez pe placa mijlocie pentru ca nu parea sa faca figuri prea mari. Am inceput sa obosesc mai mult decat mi-as fi dorit cu toate ca pastram un ritm nu foarte alert. Cu tot cu strategia mea bateriile erau pe terminate. Mai aveam cam 20 de kilometrii pana la finish, zona ce cuprindea ceva coborare, sosea si urcarea monstru de la finalul concursului. Cerul era brazdat de fulgere puternice. Datorita oboselii, problemelor tehnice si frica de furtuna am decis ca e de ajuns si ca e mai sanatos ca sa ma intorc si sa-i demonstrez Iuliei ca sunt in stare sa fac si lucruri destepte si nu doar nebunesti.
Soseaua pana in Blajel a fost frumoasa fiind in mare parte in coborare, dandu-mi ocazia sa ma odihnesc putin. In Blajel a inceput ploaia, grindina si s-au ridicat toti dracii ca apoi sa cada pe pamant ca sa incerce sa ma doboare. Pielea imi era in agonie din cauza grindinei care era asemenea unor vulturi ce ciugulesc din lesuri. Nu stiam cum sa imi tin capul ca sa nu imi intre apa in ochi si sa vad macar la un metru in fata ochilor. Si pentru ca lucrurile erau prea simple, a inceput o urcare interminabila. Macar am uitat de durerea musculara si am tras cat de tare am putut ca sa termin. Cand am ajuns in varf m-am simtit eliberat si am zambit dupa care am inceput coborarea. Apa curgea siroaie pe drum, crengile zburau in jurul meu si ploaia in biciuia pielea. A inceput sa ma cuprinda frigul in asa hal ca imi tremurau buzele necontrolat, mainile s-au invinetit si mi-a scazut pulsul pana pe la 60 cu toate ca incercam sa pedalez doar ca sa imi tin sangele in miscare. Orasul parca devenise Venetia din cauza ploii. Masini oprite in apa ce depasea jumate de metru, pietoni catarati pe ce gaseau mai inalt si un ciclist nebun pe o hidrobicicleta de uscat se indrepta spre linia de finish ca sa termine concursul prin abandon. La finish am fost intampinat cu aplauze si clopotit cu o talanga trezindu-ma. Am predat cipul si m-am dus la masina ca sa ma schimb si sa incerc sa ma incalzesc.
Concluzie...
Teoria mea functioneaza, dar trebuie finisata si adusa in parametrii realizabili. Nu sunt un supraom asa cum as vrea sa fiu. Sunt un inginer care, in timpul liber, pedaleaza de placere si ca sa se mentina in forma.
Anul viitor va fi mai bine, sunt sigur. O sa-mi pun in practica teoria si o ma apropii din nou de rezultatul de la Resita din 2007.
Fiecare sut in fund e un pas inainte.
Poze si o altfel de istorisire gasiti la Mihai pe blog: http://mountain-bike-brasov.blogspot.com/
Multumesc Iuliei ca a fost alaturi de mine cu toate ca am enervat-o, lui Mihai si amicilor lui pentru companie, lui Calin pentru incurajari si Casco-Helme pentru casca oferita (anul viitor poate o si merit).
Sunt sigur ca anul viitor o sa fie mai bine, amandoi cred ca am gresit putin in iarna, dar o sa invatam din greseli. Nu te lasa batut! A fost doar o gramana de neprevazute nevaforabile, amandoi stim ca poti mai mult... Ne vedem la antrenamente ;)
RăspundețiȘtergere