Treceți la conținutul principal

hhhM-M-M

Sambata, 19 iunie s-a desfasurat a sasea editie a Maratonului Medieval Medias. A fost a treia mea participare la acest maraton si cu parere de rau pot spune ca a fost cea mai dezamagitoare. Cred ca asta este motivul pentru care am amanat pana acum sa scriu despre el.

Despre concurs... 
A fost un maraton frumos, ca in fiecare an. Diferenta de nivel a fost relativ mica facand ca dificultatea sa fie data de viteza medie stabilita de fiecare participant. Organizarea a fost exemplara aratand ca MMM este etalonul maratoanelor din Romania. Totusi, anul acesta lucrurile nu au mers asa de bine ca in anii precedenti datorita unui motiv perfect natural, noroi si furtuna. In saptamana dinaintea concursului a plouat tare aproape in fiecare zi facand ca pamantul sa musteasca de apa. Acest lucru a fost semnalat de catre organizatori pe sit, dar nu a descurajat participantii, acestia ocupand absolut toate locurile disponibile la linia de start. Startul a fost dat pe soare iar pentru multi dintre participanti finish-ul a fost pe furtuna. Dupa aproximativ 4 ore jumatate de la start s-a pornit o furtuna naprasnica cu grindina, vanturi puternice si o ploaie extrem de deasa. Cei prinsi pe traseu au suferit crunt dar au luptat eroic si au invins.

Despre experienta mea...
Intre maratonul de la Sfantu Gheorghe si acesta am descoperit motivul pentru care nu reusesc sa ma ridic la inaltimea propriilor asteptari la maratoane. O sa scriu candva si despre asta. Asa ca, aveam strategia pregatita pentru MMM. Stiam ca nu o sa fiu multumit de prestatia mea, dar voiam sa testez teoria descoperita cu ceva vreme in urma.
Am pornit cu Calin chiar din coada plutonului spunandu-ne ca mergem sa ne simtim bine, la fel ca anul trecut. Am incercat sa avansam cat de cat pe sosea ca sa avem un avans la prima urcare pe off-road care stiam ca nu e foarte domestica. Noroiul a fost mai pacatos decat ne asteptam, dar am ramas optimisti. Rotile au inceput sa se incarce in asa hal incat nu se mai invarteau fortandu-ne sa ne taram bicicletele dupa noi. Am incercat sa curatam, dar in cel mult 10 metrii noroiul era la fel de mare. Am ajuns la o zona cu iarba unde ne-am curatat putin bicicletele ca sa putem urca in continuare pe ele. Am petrecut cateva minute cu batul in mana si ne-am urcat ca sa dam cateva pedale si sa coboram din nou pentru ca am intrat iar in noroi. Calin ma incuraja din spate asa cum face el de fiecare data. La un moment dat am observat ca nu mai e langa mine Calin. L-am asteptat cateva minute si m-am intors putin sa vad daca e ok. Cand a ajuns langa mine mi-a spus ca el nu ma poate continua in situatia respectiva si ca mai bine se intoarce. L-am inteles perfect si i-am multumit ca a pedalat alaturi de mine. M-am urcat pe bicicleta si, hotarat sa inving noroiul, am plecat cu un ritm alert, dar nu nebunesc ca la celelalte concursuri. Usor, usor am depasit ciclisti din fata mea. La fiecare punct de alimentare m-am oprit, mi-am umplut bidonul, am baut, am mancat si m-am incurajat ca sa pot lupta in continuare. Noroiul a devenit din ce in ce mai domestic asa ca zonele de push-bike au fost din ce in ce mai scurte. Temperatura de afara a inceput sa creasca uscand noroiul de pe bicicleta, cimentandu-l in zonele cheie, la rotitele de la schimbator spre exemplu. Vitezele au inceput sa-mi joace feste, mai ales pe placa mica, lantul adunandu-se in partea de jos a angrenajului blocand orice pedala pana in momentul in care se inversa cateva grade directia de rotatie. Am cazut de cateva ori pe urcare din aceasta cauza si am incercat sa curat schimbatorul dar nu am prea reusit asa ca am decis sa rulez pe placa mijlocie pentru ca nu parea sa faca figuri prea mari. Am inceput sa obosesc mai mult decat mi-as fi dorit cu toate ca pastram un ritm nu foarte alert. Cu tot cu strategia mea bateriile erau pe terminate. Mai aveam cam 20 de kilometrii pana la finish, zona ce cuprindea ceva coborare, sosea si urcarea monstru de la finalul concursului. Cerul era brazdat de fulgere puternice. Datorita oboselii, problemelor tehnice si frica de furtuna am decis ca e de ajuns si ca e mai sanatos ca sa ma intorc si sa-i demonstrez Iuliei ca sunt in stare sa fac si lucruri destepte si nu doar nebunesti.
Soseaua pana in Blajel a fost frumoasa fiind in mare parte in coborare, dandu-mi ocazia sa ma odihnesc putin. In Blajel a inceput ploaia, grindina si s-au ridicat toti dracii ca apoi sa cada pe pamant ca sa incerce sa ma doboare. Pielea imi era in agonie din cauza grindinei care era asemenea unor vulturi ce ciugulesc din lesuri. Nu stiam cum sa imi tin capul ca sa nu imi intre apa in ochi si sa vad macar la un metru in fata ochilor. Si pentru ca lucrurile erau prea simple, a inceput o urcare interminabila. Macar am uitat de durerea musculara si am tras cat de tare am putut ca sa termin. Cand am ajuns in varf m-am simtit eliberat si am zambit dupa care am inceput coborarea. Apa curgea siroaie pe drum, crengile zburau in jurul meu si ploaia in biciuia pielea. A inceput sa ma cuprinda frigul in asa hal ca imi tremurau buzele necontrolat, mainile s-au invinetit si mi-a scazut pulsul pana pe la 60 cu toate ca incercam sa pedalez doar ca sa imi tin sangele in miscare. Orasul parca devenise Venetia din cauza ploii. Masini oprite in apa ce depasea jumate de metru, pietoni catarati pe ce gaseau mai inalt si un ciclist nebun pe o hidrobicicleta de uscat se indrepta spre linia de finish ca sa termine concursul prin abandon. La finish am fost intampinat cu aplauze si clopotit cu o talanga trezindu-ma. Am predat cipul si m-am dus la masina ca sa ma schimb si sa incerc sa ma incalzesc.

Concluzie...
Teoria mea functioneaza, dar trebuie finisata si adusa in parametrii realizabili. Nu sunt un supraom asa cum as vrea sa fiu. Sunt un inginer care, in timpul liber, pedaleaza de placere si ca sa se mentina in forma.
Anul viitor va fi mai bine, sunt sigur. O sa-mi pun in practica teoria si o ma apropii din nou de rezultatul de la Resita din 2007. 

Fiecare sut in fund e un pas inainte.

Poze si o altfel de istorisire gasiti la Mihai pe blog: http://mountain-bike-brasov.blogspot.com/
Multumesc Iuliei ca a fost alaturi de mine cu toate ca am enervat-o, lui Mihai si amicilor lui pentru companie, lui Calin pentru incurajari si Casco-Helme pentru casca oferita (anul viitor poate o si merit).

Comentarii

  1. Sunt sigur ca anul viitor o sa fie mai bine, amandoi cred ca am gresit putin in iarna, dar o sa invatam din greseli. Nu te lasa batut! A fost doar o gramana de neprevazute nevaforabile, amandoi stim ca poti mai mult... Ne vedem la antrenamente ;)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pedaland pe Trans

Un vis de-al meu de vreo 6-7 ani a fost sa urc Transfagarasanul pe bicicleta. Imi aduc aminte ca Mae imi tot spunea cat de fain este, ca el l-a urcat de cateva ori. Imi mai spunea ca doar ciclistii adevarati pot sa-l urce si ca nu te poti numi ciclist pana nu ai in palmares Transfagarasanul. Asa ca vedeam acest drum ca pe un ritual de trecere in randul "oamenilor seriosi". Mi-am planificat o sambata pentru a urca si l-am contactat si pe Mihai ca sa-i propun sa ma insoteasca. A zis ca ar fi interesat. Curand dupa aceasta am plecat in concediu, tot in Fagaras, dar cu cortul (vezi postul " Dulce-acrisor ").  Dupa ce m-am intors am aflat ca Mihai a organizat si el o excursie pe Trans in aceeasi zi, asa ca aveam companie mai mare. Ne-am intalnit dimineata cu Mihai si cu o parte din "echipa" si am plecat spre Cartisoara unde aveam sa lasam masina. Am parcat si am pregatit bicicletele pentru atacul muntelui. Iulia s-a urcat in masina Danei si au urcat la Balea

Zugspitz Supertrail 2013

Astazi a inceput Turul Frantei, cea mai importanta competitie ciclista. Dar nu asta vreau sa va povestesc. Vreau sa va povestesc despre ceea ce am facut eu weekend-ul trecut. De la 1 ianuarie 2013, in momentul cand m-am inscris, am inceput sa ma pregatesc psihic pentru un concurs, o noua incercare, un ultra-maraton, primul pentru mine - Zugspitz Ultratrail. La momentul inscrierii am gandit destul de prudent si m-am inscris la categoria Supertrail - 68,8 Km - 3120 diferenta pozitiva de nivel, si nu la 100 Km. Trebuie sa recunosc ca aveam suficienta adrenalina in sange la momentul respectiv ca sa ma inscriu acolo, dar cu greu, m-am temperat.  Dupa ce am primit confirmarea inscrierii am intrat in atmosfera premergatoare marilor incercari. Am citit cartea scrisa de ultra-maratonistul Dean Karnazes, mi-am facut planuri si am cautat metode de antrenament pe care le-am pus in aplicare doar in minte. In fiecare zi imi ziceam ca inca este timp destul. Vremea a fost foarte pacatoasa anu

Fanfara Vulcan

Astazi am avut parte de o surpriza placuta ce mi-a reamintit de motivele pentru care imi place Brasovul. Am plecat de acasa cu gandul de a ajunge in centru, pe la CTS Corner, ca sa cumpar un infuzor pentru ceaiurile minunate ce le-am descoperit. In momentul cand am coborat din masina, in parcarea de sub Tampa, am auzit muzica fanfarei ce m-a atras ca un magnet. Muzica se auzea din foisorul de langa izvor. Am pornit in graba pe scari ca sa nu pierd vreo nota, cu toate ca muzica rasuna pana in centru. In foisor, fanfara Vulcan sustinea un concert ce incalzea inimile trecatorilor. Marsurile si polcile rasunau, acoperind clinchetul suav al lopetilor si al sapelor ce lucrau de zor la constructia parcului Tiberiu Brediceanu, de sub Tampa. Toata lumea zambea si parca uita de grijile cotidiene atat cat fanfara canta.