Translate

sâmbătă, 29 iunie 2013

Zugspitz Supertrail 2013

Astazi a inceput Turul Frantei, cea mai importanta competitie ciclista. Dar nu asta vreau sa va povestesc. Vreau sa va povestesc despre ceea ce am facut eu weekend-ul trecut.
De la 1 ianuarie 2013, in momentul cand m-am inscris, am inceput sa ma pregatesc psihic pentru un concurs, o noua incercare, un ultra-maraton, primul pentru mine - Zugspitz Ultratrail. La momentul inscrierii am gandit destul de prudent si m-am inscris la categoria Supertrail - 68,8 Km - 3120 diferenta pozitiva de nivel, si nu la 100 Km. Trebuie sa recunosc ca aveam suficienta adrenalina in sange la momentul respectiv ca sa ma inscriu acolo, dar cu greu, m-am temperat. 
Dupa ce am primit confirmarea inscrierii am intrat in atmosfera premergatoare marilor incercari. Am citit cartea scrisa de ultra-maratonistul Dean Karnazes, mi-am facut planuri si am cautat metode de antrenament pe care le-am pus in aplicare doar in minte. In fiecare zi imi ziceam ca inca este timp destul. Vremea a fost foarte pacatoasa anul acesta, fiind putine momentele cand nu a plouat. Din cand in cand, cate o durere de cap, o lipsa de chef, curatenie, cumparaturi, si asa am cam sarit peste multe antrenamente. Cu doua saptamani inaine de concurs a aparut o durere de spate ce m-a cam sifonat si nu m-a lasat sa mai fac ceva antrenamente finale.
Pe vineri seara am ajuns in Grainau si ne-am indreptat direct spre zona de preluare a pachetului de inscriere. Am ajuns destul de tarziu si ne-am facut griji ca o sa fie destul de dificil sa ne orientam, dar temerile au fost spulberate cand am vazut nivelul de organizare. Nimic nu era lasat la voia intamplarii. Cina am luat-o la Pasta Party, dupa care am plecat spre camping-ul unde am pus cortul. Din pacate era extrem de aglomerat si am gasit loc de cort doar langa sosea. Acest lucru m-a chinuit toata noaptea. Parca eram langa o autostrada aglomerata. Cred ca am reusit sa dorm vreo 2 ore, pana la ora 5 cand ne-am trezit. In graba am pregatit echipamentul si am mancat ceva, dupa care am plecat spre statia de autobuz de unde am plecat spre Austria - Leutasch-Weidach de unde urma sa se dea startul.
La ora 9 am pornit in cea mai mare incercare de pana acum. Startul a fost destul de linistit, dar pulsul imi era cam prea ridicat. Am renuntat la metoda folosita in celelalte concursuri - vanarea celui din fata, si m-am lasat depasit de cei ce voiau sa ajunga mai repede la finish. Am ajuns destul de usor la primul punct de alimentare unde m-am oprit ca sa mananc ceva si sa ma hidratez. Mi-am zis ca nu are rost sa ma grabesc, ca scopul meu este sa termin si nu sa abandonez pe la jumatatea concursului din cauza epuizarii. Am mancat niste salam, cascaval, niste chec, o felie de portocala si mi-am continuat alergarea  usurel. De aici a inceput greul, pentru ca aveam in fata de trecut o sa cu inaltimea de 2048 m. M-am postat in pluton si mi-am pastrat pozitia pana am ajuns sus dupa care am inceput depasirea pe coborare. Eram plin de energie si simteam ca pot zbura. Am inceput sa simt o durere in unghia degetului mare de la piciorul stang. Asta nu era semn bun deloc, dar era suportabila. Coborarea a fost foarte lunga si obositoare. Nu ma gandeam ca pot sa obosesc alergand la vale. La urmatorul punct am stat cu vreo 2 minute mai mult ca sa ma alimentez corespunzator. Izotonicul din rucsac nu mai imi placea si simteam nevoia de a bea apa curata si rece. 
Pana pe la kilometrul 35 lucrurile au mers bine. Simteam lipsa betelor, dar ma descurcam. Asemenea celorlalti participanti am renuntat sa mai alerg la deal. De fapt, nu prea se mai punea problema sa mai pot alerga la deal. Ma tot gandeam la cati kilometrii mai am in fata si in cat timp i-as face in mod normal. Gandul la ultima urcare, un varf de 2029 m ma ingrozea. Am trecut si prin celelalte puncte de alimentare intr-un timp destul de bun. In sinea mea am inceput sa ma intreb daca am vreo sansa sa mai termin. Ma simteam din ce in ce mai obosit. La penultimul punct de alimentare (810 m) am sunat-o pe Iulia si i-am spus ca mai am 25 Km si un varf de 2029 m. M-a incurajat si am pornit atacul. Imi tot ziceam in cap ca daca nu o sa mor atunci, nu o sa mor niciodata. Ma tot dojeneam pentru ca nu m-am antrenat si imi tot aminteam ce ce scria Dean Karnazes in cartea sa Ultramarathon Man, ca lucrurile nu vor deveni mai usoare, ci doar mai dificile. Nu imi inchipuiam cum ar putea sa devina mai dificile. 
La ultimul punct de alimentare (1610 m) am ajuns destul de greu. Am mancat niste supa calda ce a fost asemenea unui dar divin. Senzatia de a avea ceva cald in stomac parca era ceva nou, necunoscut, dar incredibil de placut. Am luat bluza pe mine si am intrat in ceata pentru ultima parte a urcarii, inca 400 m diferenta pozitiva de nivel. Imi spuneam ca daca ajung in varful urcarii e cam gata cursa ca mai am doar coborare si aia nu are cum sa fie chiar asa de dificila. Dupa 12 ore de la start si 60Km am reusit sa ajung in varful ultimei catarari. Timpul tinta, cel mai pesimist, imi era depasit. La momentul inscrierii am prognozat vreo 8-9 ore. Cu o luna inainte de concurs am cresut la 10-11 ore iar inainte de start am hotarat ca trebuie sa termin in 12 ore. Trecusera deja 12 ore si eu mai aveam aproape 10 Km. Primii pasi pe portiunea de coborare au fost extrem de dificili. Toti muschii ma dureau si degetele mari de la picioare mi se izbeau de varful papucilor la fiecare pas. Dar, durerea s-a mai linistit pe masura ce muschii s-au obisnut cu noua miscare. Am accelerat cat de mult am putut ca sa ajung totusi pe lumina la finish. Unii concurenti au aprins lanternele, dar eu m-am incapatanat sa nu o fac. Daca o faceam insemna ca nu mai este lumina si am depasit si termenul asta.
Dupa 13 ore si 3 minute am trecut linia de sosire. Nu stiam daca sa ma bucur ca am supravietuit sau fiu trist ca am ajuns asa de tarziu. Mi-am luat in primire Cola sanatoasa comandata telefonic la punctul 5 de alimentare m-am bagat la un dus fierbinte. Nu imi venea sa cred ca am reusit sa "alerg" 68.8 Km. De atatea ori m-am gandit sa renunt, dar am continuat stiind ca o sa-mi fie din ce in ce mai greu.
Am facut-o si pe asta. Cu toate ca nu am avut antrenament corespunzator am reusit sa ma autodepasesc si de data asta. Am invatat multe din aceasta incercare. Aveam planuri ca anul viitor sa particip la proba de 100 Km, dar am renuntat la aceasta idee si o sa particip tot la aceasta ca sa-mi imbunatatesc timpul. Sper ca nu o sa fac aceleasi greseli ca si anul acesta si sa imi depasesc asteptarile.
Vreau sa-i multumesc Iuliei pentru ca m-am incurajat si m-a sprijinit in momentele cele mai grele. De asemenea le multumesc prietenilor pentru incurajari si pentru sustinere.









7 comentarii:

  1. Bravo, a iesit un blog cu putin sange. Imi pare bine ca ne-am intalnit vineri seara macar pentru cateva secunde in schimb nu mi-a trecut prin minte sa fi schimbat si numere de telefon pentru a ne putea vedea dupa concurs.

    Oricum cred ca dupa concurs am fi fost putin in contratimp, probabil in momentul in care ajungeam eu voi dormeati de mult. Duminica in schimb poate ne coordonam la o plimbare de dezmortire, noi am fost printr-un canion de langa Garmish.

    Asta e, coordonare slaba, poate data viitoare.

    Felicitari,
    Radu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de urari. Felicitari si tie. Eu nu as fi reusit sa termin 100. Mai am ceva antrenament de facut pana sa te ajung. Duminica am facut o plimbare pe lac cu barca si dupa aia am plecat spre casa ca luni dimineata eram la servici cu tot cu dureri.

      Ștergere
  2. Cauta Graubünden Marathon daca vrei ceva mai mult decat plimbarea pe Zugspitze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci de informatie. In momentul cand o sa consider ca Zugspitz Ultratrail este o plimbare, o sa caut ceva mai dificil. Deocamdata sunt incepator. Poate povestesti despre participarea ta la Graubünden Marathon ca sa imi fac o idee despre ce inseamna un efort adevarat.

      Ștergere
  3. N-a fost cu intentie rea, comentariul meu.
    Multi alergatori de anduranta ridica din umeri la numele Ultratrail Zugspitze. Multi altii viseaza sa-l alerge, dar nu indraznesc. Pentru cei din zone plate, poate e ceva 'tare'.
    Era pur si simplu o informatie -daca vrei mai mult. E treaba ta daca esti fericit cu ceea ce ai reusit, stai bine cu Zugspitze fata de multi multi altii. Dar nu te astepta ca toata lumea sa fie pe spate la chestia pe care-ai facut-o tu. Mai lasa din orgoliu ca dauneaza spiritului sportiv :)

    E unul ceva mai 'tare' decat asta al tau.
    http://lenzerheide.com/marathon/de/home
    Si mai sunt multe altele si mai si.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru mine, Zugspize a fost cel mai tare lucru ce l-am facut vreodata. Nu incerc sa ma compar cu ultramaratonisti adevarati. Alergarea reprezinta pentru mine un hobby iar acest blog este un fel de jurnal public, citit de amici.
      Mi-ar placea sa alerg un ultra adevarat de 100 de mile candva, dar deocamdata e pe aceeasi lista cu castigatul la loto.
      Merci de recomandari si sugestii.
      Pe mine ma cheama Liviu Cseki, in caz ca nu stiai. Mi-ar face placere sa stiu cu cine am schimbat pareri. Merci inca o data.

      Ștergere