Astazi, 8 mai 2011, pe o vreme pe care nu ai scoate nici un caine afara niste nebuni, printre care m-am numarat si eu, au alergat si au pedalat, dupa care iar au alergat de le-au iesit ochii din orbite.
La Sfantu Gheorghe, cu ocazia zilelor orasului, s-a organizat un duatlon. M-am gandit ca ar fi un prilej bun ca sa imi incep sezonul si sa vad daca antrenamentele facute pana acum au fost bune. Mi-am pus slick-urile pe bicicleta, am intors pipa, am comprimat furca si toata saptamana dinaintea concursului m-am pregatit psihic pentru provocarea de la sfarsitul saptamanii.
La ora 7 cand m-am trezit am constatat cu stupoare ca ninge. M-am gandit de 2 ori, daca are rost sa ma supun chinurilor aferente vremii proaste si, cu inima stransa, am decis ca trebuie sa merg pentru ca mi-ar parea rau daca nu as incerca. Pe ploaie am pus bicicleta pe masina si am plecat spre Sfantu Gheorghe. Pana am ajuns acolo, ploaia s-a oprit, dar frigul a ramas (1 grad Celsius).
Mi-am pus bicicleta pe pozitie, mi-am pregatit incaltarile si la ora 10:15 am plecat in alergare.
S-a plecat intr-un ritm nebunesc. Am ramas printre ultimii si m-am gandit ca o sa fiu norocos daca nu o sa fiu ultimul. Treptat, concurentii au redus ritmul si am reusit sa depasesc cativa. Inima batea cu putere, gata sa-mi sara din piept, plamanii lucrau la capacitate maxima - ritm normal de concurs. La sensul giratoriu dinspre Valcele am inceput urcarea. Acolo m-am simti mai bine pentru ca am vazut ca se incetineste si am mai avansat o pozitie. Primii se intorceau deja spre punctul de start si asta era deprimant.
Am ajuns din nou la start, mi-am schimbat incaltarile in graba, m-am chinuit cu casca si am plecat cat am putut de repede pe traseul de bicicleta.
Cu coada ochiului am vazut un adversar care a ajuns dupa mine de la alergat si a reusit sa plece inainte. L-am vazut in fata mea cam la 200 de metrii si mi-am zis ca pot sa-l ajung. Pe bicicleta eram in elementul meu. Am luat pozitia aerodinamica si am inceput sa macin asfaltul. Pe urcarea de dupa sensul giratoriu toti au scazut ritmul asa ca am atacat depasind 2 adversari, printre care si zmeul care ma depasise la tranzitie. Totusi, zmeu avea cursiera si eu un mtb cu cauciucuri de sosea, si s-a plasat in coada mea dupa care m-a depasit. Dar nu m-am lasat mai prejos si m-am bagat in trena. Am mai facut cateva schimburi, dar tot el a ramas in fata in final. Pe intoarcere am mai intalnit un adversar pe cursiera cu care ne-am cam luptat ceva, dar, putin inaintea sensului giratoriu, am sprintat lasandu-i pe amandoi in urma. Tranzitia a fost mai rapida, dar am ramas cu casca pe cap pastrandu-mi postura de ciclist. Primii pasi au fost criminali. Ma simteam ca un prunc care tocmai s-a ridicat in doua picioare si incearca sa faca primii pasi.
In fata mea, pe la 50-100 m era un adversar care, se pare, avea cam aceleasi probleme ca si mine. Mi-am pus in cap sa ma tin cat de mult posibil de el si sa lupt pana la final. Am inceput sa ma apropii si la sensul giratoriu ne-au despartit doar cativa metrii. Pe urcare ne-am intalnit cu primii, care erau doar 2. Ma luptam pentru locul 3. L-am depasit pe colegul de suferinta si am marit ritmul pe coborare. Sunetul pasilor lui s-a auzit din ce in ce mai slab pana in momentul cand am vazut linia de finish. Atunci l-am simtit in spatele meu si am sprintat cat ma tinut inima si picioarele si am trecut linia de sosire la un metru in fata lui - al treilea.
Lumea mi-a confirmat ca am ajuns al treilea si asta mi-a alinat oboseala. Cel mai bun rezultat. Antrenamentul a fost reusit.
Putin in urma mea a venit si Liviu si l-am condus pana la finish. Amandoi suntem invingatori. Ne-am depasit pe noi insine si pe alti concurenti, in ciuda vremii capricioase.
Pana au ajuns si restul concurentilor ne-am schimbat de hainele ude. Liviu cu tatal sau au ramas la linia de start iar eu cu Iulia am plecat in recunoastere printre tarabele din jur. La intoarcere, Liviu si cu tatal sau imi faceau semne sa vin repede. Cum am ajuns, mi-am auzit numele si pozitia - locul 2 la categoria de varsta. Inima mi-a sarit din piept de fericire. Am primit o diploma si un trofeul, am facut poze alaturi de ceilalti invingatori si m-am retras in extaz. Nu imi venea sa cred ca am reusit sa scot un rezultat asa de bun. La plecare ma gandeam ca poate nu o sa reusesc sa termin, dar se pare ca mi-am intrat in forma si am reusit sa fac o treaba buna. Si Liviu a avut o surpriza. A terminat pe locul 3 la categoria lui.
Vreau sa-i multumesc Iuliei ca a fost alaturi de mine si ca m-a incurajat in momentele cand nu eram sigur daca vreau sa particip sau nu, dar si pentru pozele frumoase. Vreau sa-i mai multumesc si lui Victor - tatal lui Liviu - ex. coleg de birou, pentru ajutorul de la tranzitie. Fara ajutorul lui nu as fi reusit sa ma descurc asa de repede.
Si micii au fost fantastici :)
Maine o sa cer sponsorizare domnului director. Daca rezultatul o sa fie favorabil revin cu detalii.
Bravos, bravos ! Urmatorul target: locul 1
RăspundețiȘtergereUsor de spus... Dar facem tot posibilul.
RăspundețiȘtergerefoarte tare! bravo baieti! (Calin, Cluj)
RăspundețiȘtergere