Translate

sâmbătă, 23 iulie 2011

Cu VCN la Herculane



In perioada 9-17 iulie a acestui an am participat la o excursie cu grupul Veniti Cu Noi Arad la Herculane. Scopul excursiei nu a fost sa facem o spirala, ci sa batem cu piciorul traseele turistice din zona si astfel sa ne incarcam bateriile pentru a putea lupta cu viata citadina.

Vineri, 8 iulie, am plecat spre Deva, unde am dormit la parintii mei, dupa care am plecat spre Arad, la parintii Iuliei, unde am mai zabovit cateva ore, dupa care am plecat prin Timisoara, Caransebes pana la Baile Herculane si ne-am campat pe platoul Coronini. Acolo ne asteptau domnul Victor si cu fiul sau, Liviu care ne-au rezervat un loc de cort foarte bun. Incet, incet a ajuns si grupul care a venit de la gara. Spre surpriza noastra numarul participantilor a fost destul de mic, insuficient pentru o spirala sanatoasa. Am coborat putin prin statiune unde am luat cina.

A doua zi, duminica, 10 iulie ne-am adunat la ora 8:30 ca sa ii intalnim pe ghizi si ca acestia sa ne prezinte excursia. Pe la 9 am plecat in prima drumetie a excursiei - traseul foisoarelor. Acest traseul este in totalitate in Muntii Cernei. Am trecut pe la izvorul Munk unde ne-am alimentat cu apa si am continuat pe la Foisorul Verde, Foisorul Galben. Am oprit la Stanca Sisi unde am facut o pauza ca sa coboram la Grota cu Aburi. De acolo am urcat sustinut spre Foisorul Rosu unde admiram Muntii Mehedinti ce se afla de cealalta parte a Cernei. Pozam o mica soparla care misuna printre frunze si incepem a coboram pe spre statiune pe la Stanca Sisi unde intalnim niste turisti in sandale de oras care, desi obositi, doreau sa urce. Coboram in statiune si vizitam si Grota Hotilor (Haiducilor). Ramanem uimiti de care inscriptii sunt pe peretii acelei grote, unele de la 1800 si ceva. Unele dintre ele sunt asa de sus incat ne fac sa credem ca cei ce le-au facut au carat scari ca sa ajunga acolo. Coboram in statiune, pe malul Cernei la caditele cu apa termala. Nu avem echipamentul de baie la noi asa ca mergem la cort unde punem de o mancare. Coboram din nou in statiune si facem o baie in Cerna si incheiem ziua.
Luni, 11 iulie am avut o zi lunga. Ne-am adunat pe la ora 8 si am urcat pe varful Domogledul Mare (1105 m) pe la Crucea Alba si varful Domogledul Mic (1099 m). Partea nasoala a traseului a fost caldura infernala si lipsa de izvoare. La plecare am trecut pe la izvorul Domogled unde ne-am luat apa si de acolo au urmat vreo 7 ore uscate pana am dat de inca o sursa de apa. Urcusul pana in varful Domogledul Mare a fost unul "nemilos", vorba domnului profesor Marius Terchila, principalul conducator de grup, a carui carte - Valea Cernei, ma ghideaza in scrierea acestor raduri. 

Cand am dat de apa, toti am fost cuprinsi de un sentiment de usurare si ne-am umplut sticlele ca si cand am fi plecat inca o data pe traseu. Dupa ce ne-am racorit am plecat spre statiune. Am trecut pe la piata si am cumparat cartofi si o lubenita. Am facut un foc sanatos si domnul Victor impreuna cu Iulia au pregatit o tocanita cu mamaliga. Am mancat si lubenita si am incheiat seara langa foc ascultand chitara lui Ionut.
 
 
 
 
 
Marti, 12 iulie am facut o drumetie mai scurta ca sa ne revenim dupa ziua precedenta. La ora 8:50 ne-am urcat in autobuzul inchiriat, care a intaziat 20 de minute, si am coborat la Motel Dumbrava de unde am pornit prin Cheile Tesnei spre Moara Dracilor si stana ciobanilor facatori de mamaliga. Urcusul nu a fost greu de aceasta data. A fost chiar frumos. Caldura nu ne-a mai chinuit asa ce mult pentru ca am mers pe poteci umbrite. Din cand in cand dadeam de cate un copac pe care era lipit un anunt scris de mana ce ne incuraja sa continuam si sa ne abatem putin din drum ca sa trecem pe la stana facatoare de mamaliga delicioasa. Marcu Ionel, unul dintre ghizi ne arata de partea cealalta a cheilor o poteca abia vizibila si ne spune ca aceea era poteca austro-ungarilor, cheile fiind granita. Ni s-a parut incredibil faptul ca acea poteca era sapata in stanca intr-o zona foarte neprietenoasa. Am poposit cateva minute la Moara Dracilor si ne-am continuat urcusul domol spre stana  cu mamaliguta. La stana am fost intampinati de ciobanita care avea ceaunul cu mamaliguta pe foc. Am impartit o portie cu Adi Rosca, un coleg de excursie si ne-am dat seama ca a meritat pe deplin efortul de a ajunge acolo. Mamaliga era servita cu 3 feluri de branza intr-o cantitate impresionanta, dupa cum zicea ciobanita, portie pentru oameni sanatosi.

Intoarcerea s-a facut pe acelasi drum pana la sosea. De acolo am plecat 1.2 km inspre statiune pana la un pod peste Cerna, pe care l-am traversat si am pornit spre cascada Vanturatoarea. Inca de la inceput urcarea a fost "nemiloasa", dar s-a mai domolit si am ajuns destul de repede la cascada, 45 minute. Cascada aceasta este cunoscuta pentru faptul ca datorita vanturilor ce bat necontenit si sufla firul de apa transformandu-l intr-o ploaie. Din nou, intoarcerea a fost pe acelasi drum pana la pod de unde am coborat la Cerna si ne-am balacit pana a venit autobuzul dupa noi si ne-a dus inapoi in statiune. Am facut foc din nou si am stat pana tarziu ascultand muzica din masina lui Cristi.
 
 
 
Miercuri, 13 iulie a fost zi de pauza asa ca am decis ca sa profitam pe deplin de aceasta zi si sa mergem la 7 Izvoare ca sa ne balacim si sa stam cu burta la soare. Ne-am intors seara si am incheiat mai repede decat ne-am fi dorit pentru ca eram foarte obositi.

Joi, 14 iulie am plecat din nou in Muntii Mehedinti. Am plecat de pe platoul Coronini, in statiune pana la uzina electrica. De acolo a inceput urcusul "nemilos" care a durat aproximativ 2 ore. Am urcat prin Poiana Saua Padina si am intalnit un drum forestier unde am facut dreapta pana la Susoare - un izvor plin de mormoloci. Acolo ne-am adapat si am rumegat ceva paine cu pateu si ketchup. Am mai continuat putin pe drum, dupa care am intrat in dreapta in padure si am inceput sa coboram. La izvorul Jelerau am facut o pauza si am coborat spre Crucea Alba. Cu toate ca a fost cod galben de canicula, nu ne-am prea topit pentru ca am mers mare parte din drum prin padure si apa a fost suficienta.

Ajunsi in statiune, ne-am balacit in Cerna. Am mancat o bunatate de ciorba facuta de data aceasta la primus, dar tot in ceaun, si ne-am petrecut restul serii sub lumina lunii pline.
 
 
 
Vineri, 15 iulie am luat din nou autobuzul pana la km 20.8. De acolo trecem o punte peste Cerna si urcam pe o poteca ingusta, incurajati de mesajele religioase scrise pe niste bucati de scandura lacuita si batute in cuie pe trunchiul copacilor. Trecem de casa lui Ghituica, un localnic cu un sfarsit tragic. Casa este de piatra si a mai ramas din ea doar fundatia si cateva resturi din ziduri. Ajungem la niste scari din lemn care ne ajuta sa urcam stanca. Aceste scari au aproximativ 4 metrii inaltime si sunt in numar de 4. Mai urcam putin si poposim intr-un punct de belvedere asupra vaii Cernei. Continuam in urcare usoara pana la biserica din Scarisoara unde mai facem o pauza. De acolo mergem pana la scoala din Inelet unde poposim ca sa ne umplem burtile cu ciresele negre ramase neculese. Toata lumea mananca din belsug dupa care plecam pe poteca ce ne poarta prin gospodaria de langa scoala. Dam de un drum mai larg pe care il parasim spre stanga si coboram pana la un podet peste Cerna. Din nou ne balacim, dupa care ne urcam in autobuz si ne intoarcem in statiune. Ne oprim la mici si bere dupa care mergem la corturi si reluam activitatile cu care am inceput sa ne obisnuim.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Sambata, 16 iulie a fost ultima zi de traseu si ghidul ne-a pregatit un traseu mai usor. Am pornit spre izvorul de la care ne-am alimentat cu apa proaspata de-a lungul intregii excursii si am continuat pana in Poiana Cu Peri, dar fara peri, doar cu un dud si am coborat pe la Foisorul Rosu, Stanca Sisi si am facut o scurta baie in caditele cu apa termala de pe malul Cernei. Am luat pranzul in statiune si ne-am urcat in masina si am plecat sa vedem Dunarea la Orsova. Am petrecut ultima seara din concediu in fata focului si la dansand pe muzica oferita de Ionut si d-nul Muzicuta.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Duminica, 17 iulie ne-am trezit devreme si am impachetat. Am plecat spre Arad, Deva si Brasov. Si astfel s-a incheiat excursia noastra la Herculane. Si nu am apucat sa facem o spirala...

Concluzia noastra este ca Romania nu merita o statiune ca Herculane si nici Herculane nu merita sa fie intr-o tara ca Romania. Poate ajunge Romania sa fie executata silit si ajunge aceasta statiune pe mana nemtilor ca sa o transforme in perla Europei.

Un comentariu:

  1. frumoasa excursie, dar scurta; Statiunea lasa de dorit, uitata in timp. M-tii cu biodiversitatea sa este unica si extraordinar de frumoasa, pentru mine cel putin ma convins sa mai revin cel putin o data.

    RăspundețiȘtergere