Translate

duminică, 25 septembrie 2011

Aproape maraton

Anul acesta am descoperit ca imi place sa alerg, si spre surprinderea mea, nu sunt chiar asa de slab pe cat ma consideram la sportul asta. 
Concursurile de mountain-bike s-au incheiat pentru mine anul acesta si mi-am stabilit o ultima tinta, ca sa inchei un sezon bun, Bucharest International Marathon - o tinta ce mi se pare si mie foarte inalta. Datorita rezultatelor bune de anul acesta am prins incredere in mine si mi-am propus ca sa termin un maraton de sosea. Dar m-am gandit ca nu mi-ar strica un mic antrenament-test inainte, ca sa stiu la ce sa ma astept. Ruta mea favorita de pedalat pe sosea pleaca din Brasov, prin Sanpetru, Bod, Harman, Sanpetru si ma intoarce pe acelasi drum in Brasov. Ce imi place cel mai mult la ruta aceasta este ca este linistita. Nu are dealuri care sa puna probleme sau trafic excesiv. Distanta acestei rute este de 37,1 km, masurata cu ajutorul bikemap.net. M-am gandit ca este numai buna ca sa vad ce pot, si in dimineata zilei de ieri, 24.09.2011, la ora 8:22 am plecat in cea mai lunga alergare facuta de mine vreodata.
Am inceput destul de usor, ca sa-mi tin pulsul in zona aerobica, dar la iesire din Brasov, spre Sanpetru, am marit ritmul putin pentru ca am constatat ca se poate, fara sa trec in zona anaeroba. Inainte sa intru in Sanpetru, vad ca vine in directia mea o duba, si soferul, cand ma observa, isi face o mie de cruci. Probabil ca se gandea ca ma fugareste un urs si nu ar vrea sa dea nas in nas cu el. M-a distrat putin intamplarea asta. Mi-am continuat drumul iesind din Sanpetru inspre Bod. Soarele stralucea pe cer si adia un vant usor care imi tinea racoare. Nimic nu putea fi mai placut. Si in Bod oamenii isi fac cruce cand ma vad. Incep sa simt o usoara apasare in genunchi, dar nimic neobisnuit. Aprozimativ la jumatatea distantei dintre Bod si Harman este un mic deal care ma forteaza sa trec in zona anaeroba. In varf ma uit la ceas si vad ca aleg de doua ore. Dupa calculele mele, eram in grafic. La marginea padurii inspre Harman vad o multime de copii care misunau prin iarba cu niste pungi albastre dupa ei, si mi-am amintit ca este ziua curateniei si au iesit sa curete dupa grataragii, fara cei 7 ani de acasa. Foarte frumoasa initiativa. Pana ajung in Sanpetru, tot ma intalnesc cu echipe de copii ce adunau gunoaie. Incredibil cat de multe gunoaie au fost. Pe marginea drumului erau claditi saci intregi cu PET-uri si alte resturi ce nu sunt biodegradabile.
In Sanpetru, la intersectia cu drumul de intoarcere, incep sa simt cu adevarat oboseala. Cred ca este si impactul psihologic al faptului ca de acolo este intoarcere. Cu toate ca nu am crescut ritmul, pulsul a crescut si nu reusesc sa-l cobor in zona aerobica. Acesta este semnul ca ma apropii de limita. Decid sa nu ma mai uit la ceas. Cu fiecare pas, simt ca sunt din ce in ce mai obosit, dar trebuie sa continui. In momentul cand intru in Brasov, ma lovesc de un nou zid, mai solid ca cel de dinainte, dar il depasesc si pe acesta. Beau ultimele guri de apa si simt, parca, mai intensa oboseala. Imi vin in minte imagini cu maratonisti care se tarasc spre linia de finish, si sper ca nu va fi si cazul meu. Oricum, nu alerg un maraton, ci mai putin cu 5 km, deci, ar trebui sa fiu mai odihnit.
Gandul ca nu mai am apa imi da o senzatie de sete teribila. Incepe si stomacul sa dea semnale ca este cam gol, dar trebuie sa mai astepte. Imi zic ca trebuie sa opresc sa cumpar un suc, dar ma hotarasc doar dupa de trec de magazin. Incerc sa intind limita si sa ajung acasa fara nici un ajutor. Dar la aproximativ 2km de casa opresc, si cumpar o sticla de jumate de litru de suc care o dau gata dintr-o inghititura. Continui alergarea, parca mai usor. Ajung in dreptul unei cofetarii, foarte apreciate din Brasov, si nu ma indur sa trec mai departe. Opresc si cumpar 3 mini-tarte cu fructe care le infulec sub privirile inmarmurite ale vanzatoarei. Inca aproape 1 km pana acasa.
Cu cat ma apropii de casa cu atat simt obooseala mai puternica. Fiecare celula din corp imi spune sa ma opresc, dar vreau sa fac cea ce mi-am propus, sa alerg 37,1 km. Nu renunt, indiferent de ce se intampla. Genunchii au o singura pozitie in care nu ma dor si daca incerc sa schimb in vreun fel miscarea, nu pot. Trebuie sa  continui. 
Intr-un final ajung acasa si opresc ceasul la 4:04:56. Sunt un pic dezamagit ca nu am putut scoate o viteza medie de 10 km/h, dar ma bucur ca am terminat. Cu greu reusesc sa urc scarile si ma bag la dus.

Bike route 1155919 - powered by Bikemap 

Mi-am demonstrat ca pot sa alerg 37.1 km si chiar un maraton intreg, daca ma hidratez si ma alimentez corespunzator. Trebuia sa am putin mai multa apa cu mine si vreo 2 batoane cu proteine si atunci ajungeam mai usor acasa.
Nu mai alerg maratonul anul acesta, pentru ca imi trebuie mai mult antrenament. Am vazut ca pot, dar este prea greu deocamdata. Las aceasta incercare pe anul viitor cand o sa am antremanente mai lungi in program si astfel anduranta mea o sa fie mai buna. Astfel si genunchii vor indura mai bine socurile si ma voi simti mai bine la final.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu