Treceți la conținutul principal

Ciucas


Ieri, 30.10.2010, impreuna cu Iulia am fost din nou in Ciucas ca sa refacem un traseu ce l-am incercat primavara in perioada rododendronului dar, l-am scurtat din pricina cetii care a cuprins tot muntele. De data aceasta vremea a fost superba si am reusit sa facem chiar mai mult decat ne-am propus.

La ora 12:15 am ajuns cu bine la cabana Muntele Rosu cu toate ca am crezut ca facem praf masina de nenumarate ori pana sus. Am parcat-o in spatele unor bucuresteni cu un caine foarte dragut si am intrat in cabana Muntele Rosu ca sa ne interesam de un loc de campare pentru o posibila excursie Veniti Cu Noi. Directorul cabanei ne-a spus ca putem campa oriunde cu toate ca scrie "camparea interzisa". Nu mi-a sunat prea bine asta, dar daca el a zis asa... I-am multumit si am inceput excursia.


Am urcat pe triunghi galben, pe langa statia seismica, pana La Rascruce (13:33) unde am facut o mica pauza. Peisajul este incredibil de acolo. In est se vad Bucegii, Piatra Craiului si putin din Fagaras. Se mai vede Piatra Mare si in spate se vede putin din Postavaru. Chiar este frumos. Si pana sa ajungem in creasta puteam vedea cabana Ciucas la poalele Țigăilor.


Planul era ca sa ajungem la varful Zaganu (1817m) si de acolo sa ne intoarcem pe acelasi drum, dar Iulia a venit cu o idee buna, sa coboram in Cheia si de acolo sa ne intoarcem la Muntele Rosu. Am consultat harta si am vazut ca este un drum forestier care urca chiar de langa locul unde ajungem noi in Cheia. Daca am vazut ca nu trebuie sa mergem pe marginea DN1A am hotarat sa incercam si cu ocazia asta sa pregatim un traseu de o zi pe cand o sa ii aducem pe Veniti Cu Noi in Ciucas. Am mancat un Oreo, am baut o gura de apa si am plecat pe creasta.


La 14:15 ajungem pe varful Gropsoarele (1883m) unde facem o poza si incepem sa coboram spre Turnu de Arama.



De la Turnu de Arama continuam tot in jos spre Cheia pe cruce rosie. Drumul este lejer, dar de la atata coborare genunchii incep sa isi faca simtita prezenta. Intalnim triunghi albastru care merge spre Poiana Stanei, dar noi avem ca tinta Cheia.

Auzim masini si ne dam seama ca nu mai avem mult. Intalnim un drum forestier ce pare cel pe care trebuie sa -l urmam noi, dar nu prea ne place pentru ca este plin de noroi asa ca mai consultam o data harta si vedem ca este un drum inainte de acela la care trebuie sa ajungem si ca acesta se termina fara sa mai apara vreo poteca. Trecem drumul cu grija ca sa nu ne afundam in noroi si ajungem chiar la DN1A si vedem in dreapta un drum forestier cu bariera. Acela este drumul pe care trebuia sa mergem.



Drumul este frumos si lejer asa grabim pasul ca sa nu ne prinda noaptea pe "drumul" ce coboara de la Muntele Rosu. Ajungem intr-o zona deschisa si admiram creasta pe care fusesem si vedem si 2 parapantisti care dansau in coborare. Frumoasa priveliste.


Drumul forestier se termina si se continua o poteca marcata cu punct albastru. Acest marcaj  nu apare pe harta  dar, este binevenit pentru ca mai apar cateva poteci adiacente ce te pot induce in eroare daca nu esti stapan pe situatie. Incepem sa ne plictisim de urcus, dar acesta se termina destul de repede si la ora 18 ajungem la masina ca sa vedem cum apune soarele luminand creasta pe care tocmai o cucerisem.

Ne-am urcat in Șoricica si am navigat spre DN1A si ne-am dus acasa. A fost o zi foarte frumoasa.

Corectura realizata de Julie

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pedaland pe Trans

Un vis de-al meu de vreo 6-7 ani a fost sa urc Transfagarasanul pe bicicleta. Imi aduc aminte ca Mae imi tot spunea cat de fain este, ca el l-a urcat de cateva ori. Imi mai spunea ca doar ciclistii adevarati pot sa-l urce si ca nu te poti numi ciclist pana nu ai in palmares Transfagarasanul. Asa ca vedeam acest drum ca pe un ritual de trecere in randul "oamenilor seriosi". Mi-am planificat o sambata pentru a urca si l-am contactat si pe Mihai ca sa-i propun sa ma insoteasca. A zis ca ar fi interesat. Curand dupa aceasta am plecat in concediu, tot in Fagaras, dar cu cortul (vezi postul " Dulce-acrisor ").  Dupa ce m-am intors am aflat ca Mihai a organizat si el o excursie pe Trans in aceeasi zi, asa ca aveam companie mai mare. Ne-am intalnit dimineata cu Mihai si cu o parte din "echipa" si am plecat spre Cartisoara unde aveam sa lasam masina. Am parcat si am pregatit bicicletele pentru atacul muntelui. Iulia s-a urcat in masina Danei si au urcat la Balea

Zugspitz Supertrail 2013

Astazi a inceput Turul Frantei, cea mai importanta competitie ciclista. Dar nu asta vreau sa va povestesc. Vreau sa va povestesc despre ceea ce am facut eu weekend-ul trecut. De la 1 ianuarie 2013, in momentul cand m-am inscris, am inceput sa ma pregatesc psihic pentru un concurs, o noua incercare, un ultra-maraton, primul pentru mine - Zugspitz Ultratrail. La momentul inscrierii am gandit destul de prudent si m-am inscris la categoria Supertrail - 68,8 Km - 3120 diferenta pozitiva de nivel, si nu la 100 Km. Trebuie sa recunosc ca aveam suficienta adrenalina in sange la momentul respectiv ca sa ma inscriu acolo, dar cu greu, m-am temperat.  Dupa ce am primit confirmarea inscrierii am intrat in atmosfera premergatoare marilor incercari. Am citit cartea scrisa de ultra-maratonistul Dean Karnazes, mi-am facut planuri si am cautat metode de antrenament pe care le-am pus in aplicare doar in minte. In fiecare zi imi ziceam ca inca este timp destul. Vremea a fost foarte pacatoasa anu

Fanfara Vulcan

Astazi am avut parte de o surpriza placuta ce mi-a reamintit de motivele pentru care imi place Brasovul. Am plecat de acasa cu gandul de a ajunge in centru, pe la CTS Corner, ca sa cumpar un infuzor pentru ceaiurile minunate ce le-am descoperit. In momentul cand am coborat din masina, in parcarea de sub Tampa, am auzit muzica fanfarei ce m-a atras ca un magnet. Muzica se auzea din foisorul de langa izvor. Am pornit in graba pe scari ca sa nu pierd vreo nota, cu toate ca muzica rasuna pana in centru. In foisor, fanfara Vulcan sustinea un concert ce incalzea inimile trecatorilor. Marsurile si polcile rasunau, acoperind clinchetul suav al lopetilor si al sapelor ce lucrau de zor la constructia parcului Tiberiu Brediceanu, de sub Tampa. Toata lumea zambea si parca uita de grijile cotidiene atat cat fanfara canta.