Translate

duminică, 14 noiembrie 2010

Run, Forest, ruuuun


Ieri, de dimineata, m-am trezit hotarat ca sa dau tot din mine la Crosul 15 Noiembrie 1987, un cros la care mi-ar fi placut sa particip si mai demult, dar nu am vrut suficient de mult.

La inceputul lui octombrie am introdus si alergarea in programul meu de antrenament asa ca am fost increzator ca pot sa nu ma fac de rusine. Cu toate ca stiam ca numarul participantilor va fi foarte mare si ca vor veni si alergatori de elita eu mi-am facut sperante ca voi ajunge in primii 50. Ce mare lucru sa alergi 5 km alaturi de oameni care nu au alergat niciodata?


La ora 9 am fost la inscriere si m-am pus la coada corespunzatoare categoriei mele de varsta. Am primit un tricou si numarul de concurs, dupa care am dus-o pe Iulia la mine la birou ca sa vada unde lucrez.


La ora 11 s-a dat startul fetelor care au țâșnit ca din pusca. Atunci am inceput sa am dubii in privinta obiectivelor mele pentru aceasta cursa. Putin mai tarziu am auzit ca dupa 12 minute de la start, primele fete erau deja la cinema Patria (aproximativ 3,5 /5 km). Asta m-a dat pe spate.


Am inceput sa ne incalzim usor si am intrat in curtea parcului industrial, in spatele barierei. Cainii de acolo a vegheat ca sa nu ne facem de cap prea mult pe teritoriul lor si ne-au tinut cat de cat grupati intre gheretele portarilor.

La 11:31 s-a dat startul. Am pornit destul de incet pentru ca eram undeva prin spatele plutonului, dar am marit pasul cand l-am vazut pe Mihai ca nu a venit la plimbare. Atunci mi-am dat seama ca nu o sa fie chiar o joaca de copii si ca o sa am de tras tare.


Cand am ajuns la primul sens giratoriu i-am vazut pe primii care erau cu aproximativ 500 de metri in fata mea si obiectivul meu a devenit o gluma. Razvan alerga alaturi de mine si avea un ritm foarte alert. Am hotarat ca sa incerc sa ma tin de el pentru ca mai tare nu simteam ca pot alerga. La inceput alergam unul langa altul, dar am ajuns in spatele lui. Atunci am incercat sa aplic o strategie din ciclism si sa stau in trena lui, dar trena nu prea se aplica la alergat asa ca distanta dintre noi s-a tot marit si a ramas undeva pe la 10 metrii. Pe la cinema Patria, ritmul concurentilor din fata mea a scazut putin din cauza inclinatiei usoare a drumului si am putut sa avansez mai repede in clasament. La Teatrul Dramatic l-am ajuns pe Razvan care mi-a zis sa merg inainte. Nu imi venea sa cred ca l-am ajuns. Cand s-a anuntat ca mai sunt 500 m am incercat sa maresc ritmul, dar nu a fost asa de usor pe cat mi-am imaginat. Pulsul imi era de 190 si simteam ca inima, plamanii si picioarele muncesc din greu. Cand am luat ultima curba si am vazut linia de finish am sprintat cat de tare am putut ca sa mai prind cateva locuri si sa-l depasesc pe un concurent de varsta a treia. La finish a trebuit sa ma opresc brusc pentru ca am fost oprit de organizatori care au zis ceva de un "bilet". Dupa cateva secunde de asteptat am primit un biletel pe care scria 145 (locul pe care an ajuns) si mi-au dat drumul ca sa intru in multime. M-am invartit putin si mi-am dat seama ca nu am oprit cronometrul. Am apasat pe buton si ceasul a aratat 20'13,07. Am inceput sa-mi intind putin musculatura picioarelor incercand sa calculez cam cat timp a trecut intre sosirea mea si momentul cand am oprit ceasul. Am estimat ca vreo 10 secunde si am hotarat ca timpul meu sa fie 20'02. Dupa ce m-am deconectat de la starea de concurs mi-am dat seama ca sunt departe de ce mi-am propus. Am alergat cat de tare am putut si am reusit doar pozitia 145. Dar m-am mai linistit cand am vazut ca in timp de 2 minute de la sosirea mea au mai ajuns peste 100 de oameni.

A aparut si Mihai cu Adi si ne-am intalnit si cu Mură si Sebi care au venit la pozat cu un D700 absolut delicios. Am asteptat fetele care era inca in trafic, dupa care ne-am dus la bere si descarcat poze la Mihai acasa.

cel mai in varsta concurent

Concluzii

Am pornit in aceasta cursa cu sperante prea mari, dar nu sunt dezamagit pentru ca am alergat mai bine ca niciodata. Am facut o luna si jumatate de antrenament si am reusit sa termin cursa intr-un timp decent. Daca nu m-as fi antrenat, probabil ca ajungeam cu vreo 3-4 minute mai tarziu, adica dupa pozitia 300. Am vazut ca se poate face treaba buna cu un antrenament corect. Pana anul viitor sunt sigur ca o sa mai scot vreo 2 minute din timpul meu si poate o sa ajung in primii 50 (daca ceilalti nu mai progreseaza).

Dupa Duatlon am fost destul de dezamagit de rezultat si cam suparat (cu toate ca nu voiam sa recunosc) pe Marius pentru ca nu a alergat mai repede. Acum ca am alergat si eu intr-un concurs am vazut ca nu este chiar asa de usor. Oricine poate alerga, dar un timp bun poate scoate doar un atlet ce mananca ore de antrenament pe paine. La MTB diferentele dintre concurenti sunt date si de bicicleta, echipament, suplimente nutritive si nu doar de antrenament. 

Nu o sa renunt la antrenamentele de alergat. Printre obiectivele pe 2011 sunt si niste crossuri si in 2012 un maraton. Mai am de facut multe antrenamente, dar sunt sigur ca o sa reusesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu